Legenda Ayla Algan s-a mutat într-o stea.
A lăsat în urmă multă tristețe, dar și o școală care va dăinui cu fiecare prestație actoricească a celor pe viața cărora și-a pus amprenta legenda teatrului și cinematografiei turce.
Barış Arduç a condus-o pe ultimul drum și a mărturisit, ca și în interviurile anterioare, că i-a schimbat viața.
Ayla Algan s-a născut la 29 octombrie 1937, la Istanbul, tatăl ei fiind comerciantul Vedat Kasman, imigrant din Creta, iar mama ei fiind pictorița Nevzat Kasman.
Singurul copil al familiei sale, Ayla Algan a luat lecții de pian, balet și canto încă de la vârsta de 5 ani, timp de 11 ani, până când a plecat în Franța pentru a urma liceul. A urmat cursurile gimnaziale la Notre Dame de Sion din Istanbul și liceul la Liceul Versailles din Franța. S-a căsătorit cu Beklan Algan (1933-2010), pe care l-a cunoscut în timpul studiilor liceale. Împreună cu soțul ei, Beklan Algan, a urmat cursuri de scenă la New York Actor Studio Actor’s Repertory Theatre’s of Broadway din Statele Unite. După ce s-a întors în Turcia, s-a alăturat echipei de la Istanbul City Theatres și a jucat primul ei rol în teatru cu piesa Tarla Kușu în 1961. În același an, a interpretat personajul lui Hamlet. Este una dintre puținele actrițe din lume care a jucat rolul lui Hamlet în teatru.
În 1965, a primit premiul İlhan İskender pentru cea mai bună actriță pentru piesa „Fizicienii”, dar l-a refuzat pe motiv că teatrul este o artă colectivă.
Algan, care a apărut pe scena celebrei săli de concerte Olimpia din Paris în 1971, a fost invitată la Atelierul de teatru al lui Peter Brook la Teatrul Recamier, condus de Jean L. Bazault, la Paris, în 1972. Între 1972 și 1979, a locuit la Paris și a fost preocupată de muzică. În 1972, la cererea Ministerului Turismului, a pregătit un album pentru cea de-a 650-a aniversare a poetului Yunus Emre ale cărui poeme le-a recitat și cântat în limbile engleză, germană și franceză.
În 1975, și-a numit fiica „Sevi”, inspirată fiind de Yunus Emre. În 1973, Algan a câștigat premiul al doilea la Concursul Internațional Orfeul de Aur din Bulgaria, cântând un cântec împotriva războiului, și a primit „Premiul de Onoare UNICEF”.
În 1977, a câștigat premiul întâi la Festivalul Sopot din Polonia cu un cântec despre problemele indienilor. În 1980, a plecat la Berlin, unde a lucrat timp de patru ani la Teatrul Schaubühne, făcând teatru muncitoresc cu artiști precum Tuncel Kurtiz, Șener Șen și Macit Koper. În 1984, a fondat atelierul de teatru BİLSAK.
VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA 
Comentarii despre articol