Ori de câte ori văd această fotografie, mi-aduc aminte ce copilărie savuroasă am avut.
De fapt, copilăria am păstrat-o în mine și folosesc, zi de zi, câte un strop pentru a mă menține fresh. Esență de copilărie…
Mi-amintesc din povestirile părinților că, atunci când abia descopeream gusturile, am sustras pulpa unei găini de curte și încercam să mănânc ascunsă sub masă în timp ce bunica era convinsă că pisica este de vină.
Mi-amintesc de fundele albe, mari și apretate, de ciorapii albi, de imaginea mea ca scoasă din cutie… Când ploua și pe strada noastră era noroi, neni (mama) mă însoțea până la șosea unde avea loc schimbul astfel încât să nu merg la școală cu încălțămintea plină de noroi…
La mulți ani!