„De ți-ai scoate noua mască încruntată
și m-ai seduce,
mi-aș dori ca preț de o clipă
mâna ta să-mi atingă chipul.
Scumpa mea, ia-mi mâinile
topește-le pe tenul rău precum două lumânări.
Arde-mi trupul când curg în tine,
suspină cu mine.
Dacă dragostea este sau nu ascunsă în tine,
o voi găsi, dar
pupilele îți sunt o flacără.
Ia-mă, atinge-mă, ascultă un ah.
Dacă vrei, aruncă-mă, dar ar fi totuna cu o crimă.„
KEREMCEM
„Se împlineau deja trei ani de când venisem în Istanbul. Nu reușeam și nu reușeam. Nu mai aveam nici starea, nici răbdarea, nici banii să mai stau un an. Am amânat armata pentru al treilea an. Mi-am acordat un an. Dacă nu reușeam, terminam școala și plecam în armată. Nu știam ce voi face la întoarcere. Pe atunci, nu era Youtube, nu era nici Instagram. Nici single nu se făcea. Calea de a lansa o melodie era să scoți un album. Un necunoscut, cu prenumele scris unit Keremcem, un bărbat cu ochelari. Oricum, personalitatea mea melancolică era la cele mai joase puncte. Stăteam mereu acasă și scriam cu chitara în mână, neștiind dacă voi ajunge sau nu la voi. Dintr-o astfel de vreme este „Cinayet/Crima„. A fost să fie pentru azi…„ scrie Keremcem pe Youtube.
VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA 