ASLI BAȘAR scrie în Dizi Doktoru în calitate de om de comunicare al serialului “İyi Günde Kötü Günde/La bine și la greu” aducîndu-ne primele indicii despre serial după ce ne spune că, în noul sezon, comediile romantice vor fi o alternativă puternică la serialele care ne oferă dramă, acum, când din întreaga lume vin atâtea vești proaste, e momentul să se aducă zâmbetul pe fața telespectatorului, că cel puțin una dintre cele care sunt acum în difuzare își va continua parcursul și la toamnă, iar altele noi vor începe filmările curând.
Ședința foto pentru afiș și tot ceea ce înseamnă PR și materiale pentru promovare a avut loc înainte de Bayram.
“İyi Günde Kötü Günde/La bine și la greu” este cu consistență atât din punct de vedere al poveștii, cât și al distribuției:Elçin Sangu, Ozan Dolunay, Yasemin Allen, Nergis Kumbasar, Şenay Gürler, Derya Alabora.
ASLI BAȘAR scrie că nu este suficient ca actorii să fie buni și iubiți, ci este importantă și compatibilitatea, căldura și comunicarea dintre aceștia, ceea ce se vede foarte clar încă de la ședința foto pentru afiș.
Mai scrie că pregătirile au fost vreme îndelungată, s-au ales costumele, au fotografiat, au așteptat, au încercat și iar au fotografiat și iar au așteptat. Și nimeni nu a reclamat nimic.
La lectura scenariului, totul a fost foarte fluent și plăcut. Toți actorii se potrivesc foarte bine pentru rolurile pe care le au.
Nergis Kumbasar va fi mama lui Ozan Dolunay, Şenay Gürler va fi mama Yasemin-ei Allen, iar Derya Alabora va fi mama Elçin-ei Sangu.

Ne vom distra foarte mult cu trei reputate actrițe.
Despre Elçin Sangu, autoarea articolului scrie că este foarte disciplinată, îi place mult ceea ce face și este foarte muncitoare. Are o energie compatibilă atât cu Ozan, cât și cu Yasemin.

Serialul va fi difuzat din prima săptămână a lunii septembrie.

Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Este naturală fără operații estetice în cazul ei, este doar machiată de o profesionistă!
ApreciazăApreciază
Multumim pt veștile frumoase.
Chiar este nevoie de un zambet ,care sa netezeasca tristetea din inima noastra in aceasta perioada.
Oare in Ro se va difuza pe KanalDHD?
Aveti alt indiciu?
Multumesc.
ApreciazăApreciază
Doamne ajuta !!!!!!! Chiar este nevoie de alternative la situatiile create . Din punctul meu de vedere Turcia detine nu numai surse inepuizabile în lumea medicala ci si in cea culturala, relaxându-ne pe toti cei care am descoperit frumusetea in filmul turcesc !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Distributia e super, asteptam cu nerabdare debutul.
ApreciazăApreciază
Que todos tenha, muito Sucesso e que nos traga bastante Alegria !!
ApreciazăApreciază
Mulțumim! Avem nevoie de seriale care să ne facă să zâmbim, să ne încarce de energie pozitivă, să ne arate că viața are și nuanțe de roz. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mult succes!
Elcin este minunata in orice ipostaza.
O iubim si o sustinem!
Multumim ptr vestile bune!
ApreciazăApreciat de 1 persoană