13 decembrie 1983 – au spus că Nichita Stănescu s-a stins.
13 decembrie 2018- Nichita Stănescu există în fiecare dintre noi…
„…Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niște dălți ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, și izbeste-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă si în nesfârsire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt si mult mai curând.
Ce bine că ești, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii ca ești, a întâmplării ca sunt…„ NICHITA STANESCU- CE BINE CĂ EȘTI
Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA 
Cum sa nu -l iubim pe Nichita Stanescu , rasul-plansul literaturii noaste ? Ne-a daruit atata iubire cu atata generozitate incat te minunezi de unde i-a mai ramas si lui ! …si i-a ramas ! Va multumec doamna pentru ca ne aduceti mereu aminte de nemuritorii nostii ! De cei care ne- au iubit tara neconditionat si nu au tradat niciodata limba si spiritualitatea tarisoarei asteia!
ApreciazăApreciază
Minunat!!!
ApreciazăApreciază
De ce nu pot intra pe site?
ApreciazăApreciază
Pe ce site?
ApreciazăApreciază
„Ramâi aşa şi reazămă-ţi obrazul
De gândurile mele pământii
… E-atât de tânăr râul astă seară
Şi crengile de apă atât de vii!…
Se duc prin seară, dincolo de arbori,
chervanele de fum molâu şi tâmp
Rămâi … Vor dezveli şi pieptul negru
şi trupul codrului, sculat din câmp.
Şi plăsmuiri absurde de lumină
vor curge-n lungul malurilor moi …
Ce chip ciudat de a muri e clipa
ce dăinuie-mpietrită-n noi.
Se duc prin ore, dincolo de arbori,
chervanele de fum plutind, molâu.
Rămâi aşa, să ascultăm cum luna
se sfâşie în pietre, jos, pe râu.”
Intotdeauna Nichita …
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce bine că Nichita Stanescu este roman si ne mandrim cu faptul ca este ploiestean de-al nostru si un liceu de prestigiu din oras ii poarta numele.Si voi cita si eu cateva versuri:,,A venit toamna,acopera-mi inima cu ceva,
Cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Ma tem ca n-am sa te mai vad ,uneori,
ca or sa-ti creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o sa se-nchida cu o frunza de pelin.
Si atunci ma apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec in mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.”
ApreciazăApreciază
Ce subiect frumos,
Il iubesc pe Nichita Stanescu !
Ce mult m as bucura sa mai existe astfel de subiecte care ne infloresc inimile….
Intr o scrisoare imaginara, eu ii scriam , de mult, tare de mult :
,,Mi-e dor să pot
să nu-mi mai fie
dor de tine.,,
Iar el imi raspundea intr o scrisoare reala:
,,Am inceput sa te caut ,
Pentru ca era prea mult cer ,
Pentru o singura pereche de aripi,,,,,,,,
Te iubesc si mi e dor de tine, Nichita Stanescu !
ApreciazăApreciază
Poezia mea preferată este “Leoaică tânăra, iubirea”, dar pentru că pe aceasta o cunoașteti, voi scrie două strofe din poezia “Cântec fără răspuns”.
“De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
Soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subțiri fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
gonește-n jurul inimii mele
o herghelie de manji cu coame rebele?”
ApreciazăApreciază