Serialul „Gülperi„ începe astăzi.
Singura licărire de speranță pentru o mamă care, doar pentru că e femeie, a avut parte de nedreptate, cruzime, calomnie, este iubirea necondiționată pentru copiii ei. Atunci când e cel mai jos și este lovită în suflet de cea mai mare durere, motivele pentru care trebuie să rămână în picioare sunt tristețea din ochii fiului și mirosul părului fiicei sale. Este obligată să rămână alături de puiul pe care l-a născut până când aripile acestuia vor deveni puternice. Pentru că o mamă este mamă doar dacă este lângă copiii ei.
În timp ce Gülperi încerca să mențină mica lume fericită alături de soțul Eyüp și copiii Bedriye, Hasan și Can, pierderea lui Eyüp duce la pierderea căminului. Mai apoi, vrând să se apere de cumnatul Ejder, ajunge la închisoare. Când este eliberată, se destramă deodată speranța care crescuse în sufletul ei. Află că socrul nu vrea să-i dea copiii.
Dar cea mai mare durere a vieții sale, o simte în lupta sa pentru a-și câștiga copiii înapoi. Socrul Yakup nu doar că-i luase copiii, dar sădise în sufetul lor și semințe de ură împotriva lui Gülperi.
Kadir este cel care o ajută cel mai mult pe Gülperi în lupta ei. Este cel care, prin calmitatea și încrederea sa, îi deschide o ușă de speranță în viață celei care se simte singură și neajutorată.
Cu ani în urmă, între Gülperi și Kadir fusese o dragoste pură, dar drumurile lor s-au despărțit, iar acum îi aduce la un loc această luptă extrem de grea.
Producția TİMS&B Productions, cu un scenariu semnat de Sema Ergenekon și Eylem Canpolat, îl are ca regizor pe Cem Karcı.
Distribuția serialului este formată din: Nurgül Yeşilçay, Timuçin Esen, Tarık Papuçcuoğlu, Ece Sükan, Burak Dakak, Aleyna Özgeçen, Emir Özyakışır, Onur Bilge, Gülçin Kültür Şahin, Şefika Tolun, Emir Çubukçu, Ezgi Gör.
Gülperi, în această seară, la 20:00, pe Show Tv.
De săptămâna viitoare, serialul va fi la concurență cu „Istanbullu Gelin/Mireasa din Istanbul„ de la Star TV.
Sursa: 1001dizi.net
Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

O mamă este sfântă și ar trebui ca fiecare copil să o aprecieze pentru toate sacrificiile, pe care le-a facut pentru el pe tot parcursul vieții.
Ar trebui să iubim mamele la fel de mult ca pe Dumnezeu, pentru că ne-a dat viață, pentru că a fost mereu alături de noi în momentele dificile, pentru că ne-a iertat mereu și pentru că ne-a oferit protecție și afecțiune.
O mamă nu cunoaște ranchiuna, așadar aceasta ar trebui să ne fie și nouă o lecție și să reușim să nu fim niciodată năpăditi de acest sentiment.
Mulțumim mamelor și bunicilor noastre din tot sufletul!🙏
ApreciazăApreciază