Elçin Sangu și-a arătat sprijinul pentru rapperul Ezhel purtând o geacă albă pe care scrie #FreeEzhel și pozând alături de rapperul Selo.
Selo a distribuit fotografiile prin intermediul Instagram.
Sursa: Instagram
Ezhel a fost arestat pe motivul că în unele cântece ale sale încurajează consumul de droguri.

„Încurajarea și facilitarea utilizării drogurilor” prin intermediul conturilor sale de pe rețelele de socializare și prin unele cântece ale sale este motivul pentru care a mai fost reținut și apoi lăsat liber, dar sub urmărire judiciară. De această dată, rapperul Ezhel (al cărui nume real este Ömer Sercan İpekçioğlu) a fost reținut și dus la poliție, apoi trimis în instanță unde s-a hotărât arestarea.
Născut la 1 iulie 1990, cântărețul a avut o ascensiune cu primul său album din 2017.
„Anatolian Urban Core/Hip-Hop/Reggae-Dub/Trap” este genul lui de muzică.
Videoclipul melodiei „Şehrimin tadı” (Gustul orașului meu) a fost vizionat de 31 milioane ori.
Sursa: hurriyet
PS. Sprijinul lui Elçin Sangu nu poate fi decât în numele libertății de exprimare. Eu așa am interpretat și așa e normal. A vrut să fie în ton cu sloganul postat de rapperul Selo „Mintea noastră este liberă„ sau „Dacă ai dreptate, să nu-ți fie teamă. Dreptul te va apăra.„
Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Nu am spus ca e rau ce face, ci ca nu are nimic de a face cu imaginea (de fata naiva si cuminte de care profita toti )pe care i-au facut-o fanii. Si aici vazusem tot felul de comentarii cum ca Baris nu e Omer ( ceea ce e bine) , dar nici Elcin nu e Defne.
ApreciazăApreciază
a nu se intelege ca sustin problema lor cu drogurile, asta NU, ci munca lor, adica muzica si literatura
ApreciazăApreciază
OK. faptul ca-l sustine nu este un lucru rau, probabil ii place muzica, pe care o promoveaza…si mie imi place Linkin Park si Gabriel Garcia Marquez, primi mai toti dependenti de droguri( (Chester Bennington- dependent de droguri, a incercat sa se lase …s-a sinucis), iar scriitorul cand era-n viata a promovat lasarea la liber a drogurilor….normal ca-i sustii daca-ti place munca lor
ApreciazăApreciază
Of, parca era naiva si cuminte ca Defne 🙂 )) Nu stiu cine o sfatuieste, dar o face prost.
ApreciazăApreciat de 1 persoană