Se tot comentează despre İlay Erkök că nu se ridică la nivelul lui Keremcem sau că nu are stil sau că e mică și neliniștită.
İlay Erkök a absolvit secția de teatru a Conservatorului de Stat – Universitatea Istanbul.
Presa scrie că este atât de inteligentă încât a fost prima studentă turcoaică admisă la Academia Regală Scoțiană (secția teatru) unde a câștigat o bursă de un an. Fiind prima, sigur că au existat și obstacole. Cum le-a depășit? I-a scris reginei despre ce cale ar trebui să urmeze pentru a beneficia de bursa obținută. Și a primit răspuns în doar câteva săptămâni! (Titlul ziarului: „Regina a intervenit pentru o actriță turcoaică„

Idolii ei sunt Audrey Hepburn și Charlie Chaplin. (sozcu.com.tr)
A jucat în serialele:
2016 – Hayatımın Aşkı/ Dragostea vieții mele
2015 – İnadına Aşk/ Dragoste în ciudă
2013 – Güneşi Beklerken/ Așteptând soarele
Iar acum joacă primul rol principal într-o comedie care va fi peste două zile în cinematografe.



Aseară a avut gala de lansare și Keremcem a făcut-o să se simtă ca o prințesă.
Să nu mă întrebați dacă a mai obținut cineva bursă la Academia Regală din Scoția. Nu mi-am propus să caut. În orice, important este deschizătorul de drumuri.

În această seară s-au dus să urmărească „Pescărușul„. Filmul, nu piesa de teatru.
Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Mie îmi place cum trăiesc ei începutul asta. Ar trebui sa nu se mai prostească ea pe Instagram insa e și vârsta și fericirea . În seara asta cred că il anunță că e câinele bolnav:)))) aseară a strălucit și uite că e și deșteaptă. Good for her!!!!
ApreciazăApreciază
Ce o fi pe Daniella noastră…Abia aștept să ne spună!!!
ApreciazăApreciază
Keremcem a zis că dragostea prostește. Așa e și la 38 va spun că așa e:)))
Ați uitat cum era iubirea la 24???? Și cu Keremcem! E deșteaptă Ilay și ambițioasă.
Aseară a fost wow și uitați-va în pozele ei, fata nu e una de pe stradă.
O știți pe Yonca? Cea care l-am ajutat pe Keremcem in cariera la rugămintea surorii lui? Ilay ii spune mătușa. Și au multe poze.
Mulțumim de articol, uite așa o cunoaștem! mai e un interviu cu ea azi .
Văd că are și proiecte iar fata a făcut școala multa, nu a avut timp de proiecte. Nu are scandaluri … Bravo ei
ApreciazăApreciază
Adriana 😂😂😂😂”ori e mica……ori e baba”.da Cris ai dreptate, nu e prostuta, e chear desteapta, dar asa isi arata ea dragostea, parca nici nu mai stie ce sa faca si cum s’o exprime. 😍
ApreciazăApreciază
Am o fiica de 24 de ani care anul asta s-a căsătorit, e matură , serioasa dar tot se răsfață cu soțul ei. Ăsta nu o face infantila deloc.
Ilay e atât de veselă și de plina de viață încât ar face plăcută de oricine, inclusiv de prietenii lui. Da, nu e Asli, Meryem, Nurgul, Fahriye sau Seda, Tugba dar e fata cu care el merge mândru de mână. E de familie bună, tatăl stomatolog, iată și deștepta. Și a avut stilistii ei nu ai lui Keremcem. Erau prietenii ei.
Orice femeie ar fi fost cu el era practicată de fanii divei.
Și îi văd zilnic împreună. Bravo lui și ei. Norocoasa fata
ApreciazăApreciază
Ori e mica ori e baba …Dar uite așa a strălucit și a convins și regina mamă să îi dea bursa. Bravo Ilay!!!
Și ai și studii apreciate!!!! Că sa vezi, „maimuțica” e in presa fara ajutorul lui Keremcem!
ApreciazăApreciază
Așa aranjata pare mai matura de cât este. Are nevoie și de un stilist pentru a se îmbraca mai potrivit vârstei, mai tineresc, mai stilat. Oricum are tinerețea in avantajul ei. In rest nu mai contezeaza nimic doar sa fie naturală.
ApreciazăApreciază
Acum vreo jumatate de ora se pregatea, era pe picior de plecare spre marea intalnire 🙂 Asteptam noutati. Sigur le veti vedea si voi, toata lumea sa stieee 🙂
ApreciazăApreciază
Ei, uite că știm cu ce l a mai cucerit pe Keremcem. Are curaj și e luptătoare. Și deșteaptă. Mai are de lucrat la maimuțăreala dar e haioasă!
Anna, mulțumim pentru comentariu. Ce face Daniella?? L a Întâlnit pe print?
ApreciazăApreciază
Eu nu stiu cine e fata, am citit, nu zic nu. Dar imi permit sa comentez: daca a scris Reginei, mie mi-a castigat toata stima! Inseamna ca a fost f motivata si isi dorea f mult acea bursa si a avut si ideea cu scrisoarea. A si studiat, e si frumusica, zambeste tot timpul, a castigat si inima unui actor ravnit si frumos, bravo ei! Ca e jucausa? F bine, la varsta ei si cu atat de frumoase realizari, de ce nu s-ar bucura de ceea ce are? O sa mai urmaresc stiri despre ea.
ApreciazăApreciază
Gata Ludmila, am terminat. Știm că dacă era prostuta, nu o alegea Keremcem. E tare fata doar că mai are de lucrat la capitolul gestionare relație. Azi a comis o Iar cu o poza. Daca nu ar țopăi cu iubitul ei poate că era foarte bine. E mica și asta e defectul ei. Keremcem sa fie fericit și așa plin de zâmbet și nu mai contează. Vorba Mihaelei, creste ea.
ApreciazăApreciază
Bravo ei, e deșteaptă fata. Nu că i-a scris regina evident. Creste ea și că femeie:))
ApreciazăApreciază
Wau,multumim d-na Guler pentru articol.hai fetele lui Keremcem topaiti de bucurie,sa nu ziceci nimic de gustul baiatului,ca-i jos palaria.Bravo pentru amindoi.sa fie frumosi asa mai departe si sa-si traiasca frumos povestea lor de dragoste.🌹🌷😍
ApreciazăApreciază