Traim rapid, dar nu intens. Emitem judecati de valoare la orice pas. Atingem stratul superficial in orice si asteptam sa descoperim profunzime. Abia daca mai stim ce inseamna sa intinzi o mana dezinteresat. Vrem sa obtinem totul si sa dam nimic despre care avem impresia ca e Suficientul la grad de Maria Sa.

Nu mai privim in ochi pentru ca orice privire, a oricui, pare ca a cazut de mult in genunchi in fata arogantei de mahala. Traim intr-o supusenie colectiva tabloidizarea vietii noastre. Este mai comod sa te adaptezi superficialului decat sa construiesti calitate. Iti dai seama ca e trenul lor si te intrebi ce destinatie are. Te intrebi daca exista vreo sansa in a se perpetua valorile care sunt din ce in ce mai putin vizibile.

Te intrebi daca acest tren are dreptul sa-si faca statie pe peronul tau. Te intrebi daca in trenul lor mai e loc de respect, iubire, curatenie sufleteasca, mila. Te intrebi si te tot intrebi…iar din rafturile bibliotecii tale vine salvarea unei clipe, dar nu si a unei vieti, cand ti se reaminteste ce a spus Confucius candva :

„Nu cauta raspunsuri imposibile. Mai bine schimba intrebarile.”