Într-o lume care judecă femeile după etichete și așteptări, Pınar Deniz alege să aibă curajul de a fi pur și simplu ea însăși. În spatele privirii sale calme se ascunde o femeie călăuzită de sinceritate, care transformă viața într-o călătorie către adâncurile sufletului său.

Pınar Deniz este coperta revistei Marie Claire Arabia, prilej cu care a acordat şi un interviu.

View this post on Instagram

“Pınar Deniz ne poartă dincolo de ecran pentru a ne dezvălui cum actoria s-a transformat dintr-o simplă profesie într-un pod către profunzimile ei interioare și cum maternitatea i-a rescris lumea emoțională cu o intensitate și cu sentimente pe care nu le mai experimentase până atunci. Descoperim povestea unei femei care alege să se elibereze de toate titlurile și etichetele, revenind la esența ei pură, și lasă timpului sarcina de a scrie, cu calm, capitolele viitoare ale vieții sale.

Începem discuția cu Pınar Deniz întrebând-o despre începuturile ei reale în actorie. Ne confirmă că nu a fost niciodată visul copilăriei ei. Era profund influențată de cărțile pe care le citea și petrecea ore întregi imaginându-se în locul personajelor, dar când era mică nu avea o intenție conștientă de a deveni actriță. Privind acum în urmă, spune că jocurile ei din copilărie și curiozitatea ei nesfârșită față de viețile altora indicau deja, în liniște, această direcție. Adaugă cu sinceritate: „Poate că nu am avut curajul să numesc lucrurile așa cum sunt cu voce tare, dar a existat întotdeauna o parte din mine care trăia viața ca și cum ar fi fost un joc și se simțea mai vie în interiorul poveștilor” – locul în care drumul ei s-a intersectat cu actoria.

View this post on Instagram

Apoi ne dezvăluie momentul în care a știut cu adevărat că acesta este drumul ei. În timpul pregătirilor, a interpretat un monolog din piesa lui Tennessee Williams intitulată „Vorbește-mi ca ploaia și lasă-mă să ascult„. A simțit atunci o imersiune profundă în personaj, ca și cum ar fi fost transportată într-o altă epocă și ar fi devenit acea femeie. Descrie ce s-a întâmplat spunând că, după terminarea monologului, nu a putut să se oprească din plâns, iar din cauza tremurului incontrolabil, echipa a trebuit să intervină. Explică faptul că a fost un sentiment ciudat, dar extrem de real: nu știa dacă este posibil să jelești o persoană care nu există, dar a purtat tristețea acelei femei în interiorul ei săptămâni întregi. În acel moment a înțeles că a găsit o cale de a intra în contact cu modelele feminine ascunse în ea însăși și de a le ajuta să se vindece. Ea subliniază că cele mai mari transformări din viața ei au venit din predarea completă față de emoțiile personajelor pe care le-a interpretat și care au lăsat urme în interiorul ei.

Despre Pınar Deniz cea tânără, înainte de faimă și succesul internațional, ne spune că era o copilă care iubea fantezia, așa că nu voia să fie doar un singur lucru, ci voia să fie totul. Își amintește: „Ca mică, organizam mici spectacole de teatru, spectacole de dans, cântam cântece și apoi le duceam la școală și le învățam și pe celelalte.”

Privind în trecut, realizează că făcea toate acestea purtând multă nesiguranță, pentru că nu era pricepută să își exprime emoțiile direct – probabil aceasta era modalitatea ei de a exista.

Pe măsură ce a crescut, ne explică că simplul fapt de a fi văzută de oameni nu era suficient; voia să existe prin lumea ei interioară – prin gândurile și sentimentele ei. Pentru o perioadă, a visat să studieze psihologia sau să lucreze în literatură, deoarece mintea umană și emoția umană au trezit întotdeauna interesul ei. Consideră că acesta este motivul pentru care actoria a găsit-o pe ea: această profesie îi oferă o cale de a simți vieți și experiențe diferite fără a fi blocată într-o singură identitate. Ceea ce a împins-o cu adevărat pe acest drum a fost nevoia de a atinge inimile oamenilor și de a crea o legătură emoțională cu ei.

Despre succes și responsabilitate, ne spune că odată cu succesul i s-a lărgit spațiul, dar a crescut și responsabilitatea pe care o poartă. Deși proiectele au depășit granițele, ceea ce o interesează atunci când dă viață unui personaj nu s-a schimbat niciodată: prioritatea ei este întotdeauna să interpreteze personajul cât mai onest și profund posibil. „Mai mult decât numărul de spectatori, m-a interesat întotdeauna dacă povestea atinge cu adevărat oamenii.”

Explică, de asemenea, că sentimentul de a ajunge la inimile unor oameni care nu împărtășesc aceeași limbă sau cultură este de nedescris. Își dă seama că emoția are o limbă universală, iar succesul nu constă doar în celebritate, ci în legătura invizibilă care se formează cu oamenii.

În ceea ce privește maternitatea, Pınar Deniz ne confirmă că unele expresii nu capătă sensul lor adevărat decât atunci când le trăim, inclusiv fraza „o să înțelegi când vei deveni mamă”, pe care o considera banală ori de câte ori o auzea. Dar momentul în care copilul ei a fost pus pentru prima oară în brațele ei și acea primă noapte în care a adormit pe pieptul ei au făcut-o să înțeleagă cu adevărat sensul acelei fraze, pentru că sentimentul nu semăna cu nimic din ce experimentase înainte. Nu vorbește doar despre emoțiile pozitive, ci despre un val uriaș de iubire, frică, anxietate și admirație – le-a simțit pe toate în același timp și s-a întrebat: „Cum voi face față unei emoții de o asemenea amploare?”

Spune că cea mai mare schimbare este intensitatea emoțiilor ei și viteza cu care se schimbă: poate trece de la o fericire de nedescris la o anxietate profundă în doar câteva clipe. Recunoaște că acest sentiment profund poate fi epuizant uneori, dar creează o diferență esențială. Maternitatea nu doar că a învățat-o iubirea fără limite, ci i-a deschis un spațiu pentru a se confrunta cu o parte complet nouă a ei însăși, în care este mai puternică și mai fragilă în același timp.

Despre impactul maternității asupra ambițiilor ei, ne dezvăluie că maternitatea i le-a rescris complet – este o călătorie fără sfârșit. Deoarece nu știe ce o așteaptă, învață să meargă înainte nu încercând să controleze totul, ci acceptând ceea ce vine. Acum se întreabă cum să se miște în lume într-un mod care să-și protejeze familia, în special fiul ei. În timp ce deciziile ei de dinaintea nașterii copilului erau centrate pe ea însăși, acum gândește mai întâi la prezența lui – ceea ce a făcut-o mai conștientă, mai reflexivă și mai profundă, fără să îi scadă libertatea.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Pınar Deniz a subliniat în discuția cu noi că lupta principală este lupta pentru ca femeia să fie ea însăși. Chiar și în societățile moderne, multe femei trăiesc încă în limite foarte stricte. Explică cum femeile sunt plasate cu ușurință în roluri prestabilite, care devin o formă invizibilă de control, obligându-le să se observe pe ele însele din exterior în loc să trăiască natural. De aceea, subliniază că lupta femeii este dreptul de a exista în libertate, iar cel mai puternic pas este curajul de a trăi nu din perspectiva celorlalți, ci prin vocea interioară.

Își exprimă opinia că femeilor nu li s-a permis încă pe deplin să fie complexe. Abordarea dominantă tinde să le țină pe femei în limite controlabile, în loc să le înțeleagă, simplificându-le complexitatea și șlefuindu-le contradicțiile. Spune că de multe ori de la femei se așteaptă nu profunzimea, ci ușurința de a fi înțelese: să fie clare, consistente și neconfuze, deși complexitatea este starea naturală a ființei umane. Totuși, crede că femeile de astăzi își ridică vocea mai mult, refuzând să se supună acelor stereotipuri.

La final, Pınar Deniz ne împărtășește ce se află dincolo de imaginea ei publică. Spune că partea care nu a fost încă scrisă din povestea ei este spațiul pe care și-l acordă sieși. În timp ce rolurile și așteptările definesc constant ce ar trebui să fie, ea creează recent un spațiu pentru „a nu exista” – un spațiu pentru a se opri și a fi în liniște, fără nevoia de a ajunge mereu undeva. Pe măsură ce viața îi adaugă noi identități, se întreabă despre acea versiune a ei care se îndepărtează de aceste roluri și revine la esența ei. Deși consideră titlurile de „mamă”, „actriță”, „soție” și „femeie” reale și extrem de valoroase, își exprimă dorința de a exista uneori fără a fi nimic deloc – într-o stare de singurătate cu sine, fără nevoia de a-și explica nimănui identitatea.

Încheie discuția cu noi spunând: „Poate că exact acolo locuiește partea nescrisă a poveștii: în tăcere, în pauze și în acele spații intermediare. În acel loc care nu poartă un nume, dar care mă face să mă simt confortabil”, crezând că acea poveste se va scrie singură, încet, pe măsură ce o trăiește.”

*****

Câștigător al „Palmierului de Aur„ pentru filmul “Kış Uykusu/ Somn de iarnă” (2014),, regizorul turc Nuri Bilge Ceylan, a ales să colaboreze pentru noul său film cu Pınar Deniz. Filmările vor avea loc în această vară la Istanbul și în regiunea Mării Egee.

Pınar Deniz va avea rol principal în filmul celebrului regizor Nuri Bilge Ceylan