Scriitorul Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel, a vorbit despre interesul continuu stârnit de serialul „Muzeul inocenței”adaptat după romanul său omonim
Pamuk, care a fotografiat afișul serialului în Nişantaşı, a declarat: „Acesta este cartierul meu; a devenit un loc de interes datorită serialului”.
Autorul a spus: „Cartea și muzeul au fost foarte populare. Acum toată Turcia vorbește despre serial”, adăugând: „Muzeul este aglomerat. Toată lumea este interesată. Există un roman, iar serialul este foarte frumos. Romanul pătrunde mai adânc în mintea și sufletul protagonistului. Nu poți să te aștepți la asta de la serial!
Doamna Zeynep (Zeynep Günay), atunci când a filmat serialul, a încercat să reflecte cât mai mult posibil şi perspectiva feminină în povestea de dragoste văzută prin prisma personajului masculin.
Sunt foarte mulțumit de serial. Dacğ la început, erau doar un roman și un muzeu, acum, acestea au devenit un fel de trilogie. Sunt uimit; nu mă așteptam la atât de mult.
Vorbind despre interesul pentru muzeu, autorul a spus: „Este imposibil să nu fii mulțumit de interesul manifestat. A devenit o povară spirituală pentru noi. Încercăm să facem tot ce putem. Sunt și persoane supărate, ceea ce mi se pare firesc. Încerc să scriu un nou roman.”
Pamuk, care este implicat într-un proces privind clădirea de apartamente în care se află apartamentele sale din Cihangir, a declarat: „Nici eu, nici soția mea nu vrem să locuim într-o clădire dărăpănată. Sunt oameni acolo care urmăresc profitul. Nimeni nu vrea să locuiască într-un loc în care statul spune: „Nu locuiți aici”. Și noi suntem oameni normali, ne-a fost frică și am fugit”.
În ciuda faptului că Taray Apartment din Cihangir a fost clasificată ca o „clădire cu risc”, unii locatari se opun demolării acesteia. Orhan Pamuk, care deține opt apartamente în clădire, se află de trei ani într-un proces cu vecinii săi pentru reconstrucția clădirii. (Hürriyet)

Comentarii despre articol