Uneori, iubirea nu are nevoie de cuvinte mari sau de declarații zgomotoase. Uneori, ea se ascunde în versurile unor cântece vechi, în melodiile care ne-au însoțit primele bătăi de inimă, primele despărțiri, primele „poate data viitoare”. Pe 14 februarie, Bergüzar Korel ne invită exact acolo: într-un loc unde cântecele nu doar se cântă, ci se povestesc.
„Hatırladıkça” – adică „Amintindu-mi” – nu e un concert obișnuit. E o seară în care actrița care știe atât de bine să spună povești pe ecran transformă muzica într-un fir narativ intim. Nu sunt efecte speciale, nu e un show cu lumini orbitoare. E vocea ei caldă, e felul în care leagă fiecare piesă de o amintire comună: copilăria noastră, tinerețea, primele emoții care ne-au făcut să credem în „forever”, frazele neterminate pe care le purtăm încă în suflet.
Când ascultăm aceste cântece prin ea, parcă le auzim prima oară. Sau poate ultima oară, dar cu ochii minții plini de imagini. Unul se oprește să respire adânc, altul închide ochii și lasă lacrimile să curgă liniștit, altul murmură versurile pe care le știa pe de rost de ani de zile. Publicul nu mai e doar spectator – devine parte din poveste. Împreună tăcem, împreună ne amintim, împreună simțim că unele melodii nu îmbătrânesc niciodată pentru că ele ne spun exact cine suntem.
De Ziua Îndrăgostiților, Bergüzar Korel va aminti ceva esențial: iubirea nu e doar în gesturi mari. E în detaliile mici – în mirosul unei ploi de vară, în gustul unei cafele împărțite, în tăcerea care spune mai mult decât orice cuvânt…
Probabil că aceasta va fi una dintre melodii:
Este o melodie lansată de Yașar cu ani în urmă.
„O zi plus încă o zi
Fiecare zi era un păcat și mai mare
Într-o zi au curs lacrimile mele
Nu s-au oprit, nu s-au oprit
Jur că mai e o zi
Mi-am zis „Fie, mai e o zi”
O dată pe an, încă o zi
N-a fost, n-a fost
Chiar de ar ridica ziduri în fața mea
Chiar de mi-ar ucide imposibila iubire în fiecare zi
Cuțitul meu orb nu taie pe nimeni
M-ar amesteca iar și iar cu tine, doar cu tine
Chiar de mi-ar străpunge ochii cu focul
Chiar de m-ar acoperi cu pământ
Culoarea ochilor tăi rămâne înfiptă în mine
Spre tine se îndreaptă, tot spre tine fuge
mintea mea nebună…„
VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA 