9 ani de când Kiralık Aşk şi-a încheiat povestea pe micul ecran, dar continuă în inimile fanilor din lumea întreagă


Azi s-au împlinit 9 ani de când Kiralık Aşk şi-a încheiat povestea pe micul ecran, dar continuă în inimile fanilor din lumea întreagă.

Serialul va reveni pe Youtube în curând, pe un nou canal oficial. De ce a dispărut cel vechi? Inexplicabil. Sau poate că există o chestiune legată de drepturile de difuzare. Poate au fost licențiate pe o perioadă limitată, iar acum drepturile au revenit producătorilor.

Arhitecta cuplului EL-BAR a fost Ümmü Burhan, regizor/producător, o doamnă care a insistat ca Elçin Sangu să fie Defne și Barış Arduç să fie Ömer.

Elçin Sangu mărturisea în emisiunea lui İbrahim Selim: „Am respins de două ori Kiralık Aşk. Dacă nu mă convingea doamna Ümmü, n-aș fi existat azi. Mi-a spus: „Ce ai de pierdut, fata mea? Tu ai o energie copilărească pe care nu a văzut-o nimeni pe ecran. Până unde tot dramă, dramă? Încearcă. Ce ai de pierdut? În cel mai rău caz, zici că ai încercat și comedie romantică. Așa am intrat în acel proiect.”

Barış Arduç îi spunea Danei Al Ashkar (ETbilArabi): „Niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap că o să se întâmple așa ceva. De aceea Kiralık Așk reprezintă pentru mine un punct de cotitură extrem de important în viață. A fost proiectul care mi-a schimbat viața cu 180 de grade. Bineînțeles că nu mă așteptam să ajungă la un succes atât de mare, dar tocmai faptul că viața e plină de surprize neașteptate, o face și mai frumoasă.”

Aydilge a compus melodia de generic și a fost premiată de nenumărate ori.

„Dacă ploaia nu se oprește, drumurile nu se termină,

Nu te întrista, zâmbește și vino cu mine.

Tocmai când spui că s-a sfârșit totul,

Șansa îți surâde brusc

Pentru că un astfel de miracol e dragostea.

Vino cu mine, zâmbește, vino.

Chiar dacă viața este uneori grea, e totuși frumoasă.

Tu ești vindecarea mea?

Eu, doar cu chirie în inima ta,

Dar voi rămâne sigur

Dragostea a început, vino acum.”

Fără nicio îndoială, „Kiralık Aşk” este în topul celor mai de succes comedii romantice, iar Barış Arduç şi Elçin Sangu au reușit o performanță inedită, astfel că, pentru prima oară în istoria premiilor ALTIN KELEBEK, într-o ediție prezentată de  Halit Ergenç, Premiul pentru cel mai compatibil cuplu de serial a fost acordat cuplului Defne & Ömer. Aceștia au primit trofeul de la super starul Turciei, cântăreața Ajda Pekkan.

Kiralık Așk, scris de Meriç Acemi și produs de Ortaks Yapım, a fost difuzat la Star TV timp de două sezoane între 2015-2017 și a durat 69 de episoade. Distribuția serialului a fost formată din: Elçin Sangu, Barıș Arduç, Salih Bademci, Müjde Uzman, Seçkin Özdemir, Onur Büyüktopçu, Nergis Kumbasar, Levent Ülgen.

KİRALIK AŞK este cap de listă în Clasamentul celor mai urmărite seriale estivale ale ultimelor 10 sezoane, clasament publicat de BOX OFFICE TURCIA.


„Nu-mi pot lua cuvintele înapoi„/ o compoziție a trupei rock „Bulutsuzluk özlemi/Dor de senin”.


Nu-mi pot lua cuvintele înapoi,
Nu pot scrie ce am mai scris,
Nu pot cânta ce am mai cântat,
Nu mă mai pot întoarce.
Dacă îmi curg lacrimile, să nu se usuce.
Dacă inima mea iubește și tresaltă,
să nu se oprească.
Să nu-mi cheme amintirile.
Nu mă mai pot întoarce.
Viața nu a fost niciodată o sărbătoare
Sau poate fiecare respirație ne-a fost o sărbătoare.
O speranță face ca omul să trăiască.
Mi-am luat sazul ⃰
Poate că îmi vei apărea din nou în cale
Când apele vor fi tulburi…
Când vom sta și ne vom privi în ochi
Vom vedea
Ce suntem și unde suntem.
Acum, nu știm…
 
⃰ saz- instrument muzical

Reclame
Reclame
Reclame

Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Reclame
Reclame