Aslı Enver, İbrahim Çelikkol, Nilsu Berfin Aktaş în „Ayna/Oglinda„:povestea fascinantă a schimbului de vieți între Serra și Deniz


S-au încheiat filmările pentru serialul „Ayna” („Oglinda”), care îi aduce laolaltă pe İbrahim Çelikkol, Aslı Enver și Nilsu Berfin Aktaş. Fotografiile pentru afișul serialului, care atrage atenția printr-o altfel de poveste și distribuția impresionantă, au fost realizate în urmă cu câteva zile.

Platforma digitală de streaming Disney+, care aparține companiei The Walt Disney Company și are zeci de milioane de abonați în întreaga lume, continuă să își îmbogățească fără încetare catalogul cu conținut turcesc. Serialul „Ayna”, produs de Saner Ayar, cu Ayşe Durmaz ca producător creativ și a cărui idee originală îi aparține lui Ayşe Eşmeli Ayar, este realizat de CB Medya. Scenariul este scris de Serkan Yörük și Ceylan Güleç, iar regia este asigurată de Hülya Gezer.

În distribuție se regăsesc nume importante precum: Aslı Enver, İbrahim Çelikkol, Nilsu Berfin Aktaş, Ushan Çakır, Burcu Türünz, Ülkü Hilal Çiftçi și Derya Alabora.

„Ayna” spune într-un mod comic și dramatic povestea fascinantă a schimbului de vieți între Serra – o femeie care crede că are o căsnicie fericită alături de soțul ei Sarp și cei doi copii ai lor – și Deniz – o tânără care atrage toate privirile prin frumusețea și tinerețea ei.

 Fotografiile pentru afișul serialului au fost realizate în ultimele zile, iar câteva cadre cu cei trei actori principali – İbrahim Çelikkol, Aslı Enver și Nilsu Berfin Aktaş – au fost făcute publice.

Cu o poveste diferită și o distribuție care atrage atenția, serialul „Ayna” va fi disponibil în curând pe Disney+.

Reclame

Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Comentarii despre articol

Search

Latest Stories