VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA

„Să prezinți pur și simplu cea mai frumoasă fată din Istanbul, să o aduci pe scenă… Necesită curaj.
Pentru că acea fată nu îi aparține doar lui Oktay, nu aparține doar Istanbulului, ci tuturor.
Ea este un vis, o pasiune, o obsesie, o rană.
Numele a tot ceea ce înalță, fascinează, înnebunește și, uneori, arde până la cenușă.
A pune în scenă această piesă nu înseamnă a te gândi la un obiect al dorinței;
înseamnă a te gândi la o dragoste, la un oraș, la o inimă.
A gândi fără a clasifica, a măsura, a judeca…
Un mod de a gândi la fel de strălucitor ca luminile Istanbulului, la fel de întunecat ca umbrele sale, la fel de haotic ca străzile sale.
Personajul Oktay este întruchiparea acestui mod de a gândi.
Oktay este însăși esența iubirii.
Când privim prin ochii lui, vedem un vid în noi toți pe care îl numim „cea mai frumoasă fată”.
De aceea, sarcina principală a piesei este de a aduce acel vid pe scenă.
Toate bune și frumoase, dar… este ușor să arăți tuturor acel vid, cea mai frumoasă fată din Istanbul?
Să iei în calcul furtuna care va face ravagii în interiorul celor care o întâlnesc pe fată, aritmia care se va forma în inimile lor,
să aduci ordine în haos, să adaugi combustibil la foc?
Poate că singura soluție este să renunțăm să o descriem;
să o luăm și să o lăsăm în inimile spectatorilor.
Poate că atunci Istanbulul va înceta să mai fie un oraș și va deveni o emoție.
Chiar dacă nu o vedem, îi vom simți respirația în ceafă.
„Cea mai frumoasă fată din Istanbul” este opera unei inimi care suferă de tahicardie.„