Netflix pregătește al doilea sezon al serialului „Bir Başkadır”

În cât timp se citește acest articol:

1 – 2 minute

Semnat de Berkun Oya, „Bir Başkadır/ ETHOS/.Ne-am întâlnit la Istanbul” este una dintre cele mai captivante povești ale Netflix Turcia și se află în fruntea celor mai bune producții locale. Conform zvonurilor din culise, serialul publicat pe 12 noiembrie 2020 și care a stârnit un interes imens revine după cinci ani, la cererea publicului. Proiectul, care va avea 4 episoade, intră acum în faza repetițiilor.

FILMĂRILE VOR DURA O LUNĂ

Se zvonește că în sezonul al doilea vor juca din nou actori de calibru precum Öykü Karayel, Fatih Artman, Okan Yalabık și Nur Sürer. Echipa va intra pe platou la mijlocul lunii decembrie. Filmările sunt programate să dureze o lună și să se încheie la mijlocul lui ianuarie. În primul sezon, povestea intersectării vieților unor oameni din diferite clase sociale din Istanbul a fost spusă prin prisma personajului Meryem, interpretat de Öykü Karayel. Sursa: Birsen Altuntaş

*****

Un grup de personaje unice din medii socio-culturale diferite. Personaje care se întâlnesc în circumstanțe uimitoare în vibrantul și coloratul Istanbul. Unele se întâlnesc întâmplător, iar altele prin forța voinței.

Distribuția primului sezon a fost: Funda Eryiğit, Fatih Artman, Öykü Karayel, Alican Yücesoy, Nesrin Cavadzade, Bige Önal, Settar Tanrıöğen, Tülin Özen

Reclame
Reclame

Comentarii despre articol

noiembrie 2025
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

„Prietenia este un suflet comun care locuiește în două corpuri.” – Aristotel

Reclame
Reclame