„Să o cunoști pe Demet Özdemir nu doar prin personajele pe care le interpretează pe ecran, ci și prin sinceritatea, spiritul ei întrebător și felul în care își croiește propriul drum în spatele camerei este o adevărată plăcere. După o zi de filmare în care am simțit din plin spiritul verii, marcăm o premieră: realizăm interviul pentru copertă în Beyoğlu, la LUCast Studio, situat în LUCommunity, o platformă de creare de conținut și evenimente în stil speakeasy.” InStyle Türkiye
Cum mai ești în ultima vreme? Ce mai faci, ce stare de spirit ai?
N-am să încep spunând că nimeni nu m-a mai întrebat de mult ce mai fac, dar totul e în regulă. Am trecut printr-o perioadă intensă. Acum, evident, sunt în vacanță, dar n-am prea ieșit din Istanbul. Vara asta a fost un pic diferită pentru mine ca plan de vacanță, de fapt. Am acceptat lucrurile așa cum sunt. În vara asta m-am concentrat mai mult pe odihnă. Încerc să-mi adun energia pentru noul sezon, să fiu sinceră.
Se spune că anii 30 sunt foarte diferiți și că aduc o stare de bine. Tu ce părere ai? Cum te-au afectat anii 30?
Nu m-au afectat în niciun fel. Adică, nu m-au influențat. Eu sunt mai degrabă interesată de ce vârstă simți în interior, nu de cifre. Bineînțeles, am învățat multe. Am acumulat experiențe, dar sunt și lucruri pe care le refuz cu încăpățânare. Nu cred că asta are legătură cu vârsta, ci mai degrabă cu experiențele. Sigur, încerc să nu mai fiu la fel de nerăbdătoare ca înainte în viață. Vârsta și experiențele te susțin în sensul ăsta. Dar entuziasmul, energia sau speranțele, poate chiar cele foarte fantastice, nu ar trebui să fie limitate de ceva. Anii 30… Picioarele îți sunt, desigur, bine ancorate în pământ, dar și un om de 20 de ani poate fi la fel de ancorat. Nu e doar despre a îmbătrâni, ci despre a trăi mai multe experiențe. În plan profesional, pot spune că mă simt mai sigură pe mine, ca și cum aș cunoaște terenul. Așa aș descrie anii 30.
Dacă ai împărți viața ta, ca Demet, în perioade, din punct de vedere al dezvoltării personale sau al caracterului, ce etape ai evidenția? Ai trecut prin schimbări majore?
Sigur, am început să trăiesc asta de la o vârstă fragedă. Cred că, de când am început să muncesc, perioadele din viața mea s-au înmulțit. Pentru că viața profesională, efortul de a exista, nevoia de a fi puternică – mai ales ca femeie – toate astea sunt mai mult decât intense. Am împărțit experiențele în funcție de stările mele emoționale, care s-au diversificat. Apoi, o altă experiență m-a transformat și m-a integrat în noua etapă. Sunt multe astfel de momente, dar care te interesează cel mai mult?
Care a fost cea mai nebunească etapă?
Ar putea fi cea în care am uitat complet de identitatea mea publică. Am încercat să mă simt mai liberă. Și chiar pot face asta. Cel puțin încerc. Ca Clark Kent și Superman. Nu am un costum anume, dar cine știe, poate există unul.
Se spune că casa în care creștem și familia ne influențează toată viața. „Casa în care te naști îți e destinul.” Când te gândești la viața ta de familie, există trăsături despre care spui: „Asta e de la mama, asta e de la tata”?
Cred că 90% din cine suntem e influențat de asta, iar acceptarea acestui lucru e o formă de confruntare, cu bune și cu rele. Dar acel 10% rămas e, după mine, locul unde îți creezi propriul caracter. Fie că e vorba de carieră, relații, prietenii sau visuri, acel 10% le acoperă pe cele 90%. Dacă te concentrezi prea mult pe cele 90%, fie reproduci familia, fie te blochezi în traume. Așa că am acceptat asta. Sigur, sunt multe trăsături moștenite, și genetic, dar și prin memorie vizuală și auditivă, printr-un mecanism de imitație. Pentru mine, să crești înseamnă și să te asemeni cu ce respingi. Cu cât te confrunți mai bine cu asta și accepți, cu atât ai mai mult curaj să mergi pe un alt drum.
Tu ce simți? Cui crezi că semeni mai mult, mamei sau tatei?
Depinde de situație. Am momente când sunt „fata mamei” sau „fata tatei”. Cu cât înaintez în vârstă, mă transform, mă schimb, dar acceptarea e esențială. Schimbarea e un pas mare.
E ceva la tine cu care nu ești împăcată, dar ai acceptat, gen: „Ar fi frumos să schimb asta, dar asta sunt eu, Demet, nu mai insista”?
Sunt multe. Să mă gândesc ce să spun. Cred că ar trebui să fiu un pic mai egocentrică, în sensul bun. Nu spun asta ca să par „bună”, dar am realizat că, încercând să nu deranjez pe alții, mă deranjez pe mine. Sunt într-o perioadă în care vreau să schimb asta.
Proiectele tale, fie mainstream, fie digitale, au fost mereu de lungă durată. Crezi că aduci noroc, alegi proiectele potrivite sau e o combinație?
Cred că ambele. Când simt ceva pentru un proiect, acea emoție mă face să mă implic total, împreună cu echipa, inclusiv cu producătorii. Simt că sunt „gazda” proiectului, nu doar o actriță. Asta îmi dă curaj și mă ajută să nu-mi pierd entuziasmul. Cred că aduc și noroc, de ce nu? Dacă era doar un proiect sau două, aș fi zis că e coincidență, dar acum nu mai pot nega. Totuși, alegerea proiectului potrivit, compania potrivită, difuzarea la momentul potrivit – toate contează. Să zicem 50-50.
Industria s-a schimbat mult, iar tu ai o poziție solidă. Ai simțit vreodată dificultăți ca femeie în această industrie?
Au fost oameni care au avut dificultăți din cauza asta. Am transformat asta în altceva. Nu pot spune că nu mi s-a întâmplat, dar nu aș pune totul pe seama genului. E suficient să fii om ca să treci prin asta. Au fost momente, dar au durat puțin.
În revistă am vorbit despre violența împotriva femeilor. Ai simțit solidaritate feminină în industrie? Sau momente când n-ai simțit-o?
Sincer, nu pot spune că mi s-a întâmplat mie personal. Nu e doar despre a fi femeie, ci despre a fi în lumina reflectoarelor. Ni se impun multe reguli despre frumusețe sau ce trebuie să facem, dar cine le impune? Nu-i vedem. E o disciplină impusă de ceva ce nu există clar. Cu cât spargi mai devreme aceste tipare, cu atât încetezi să auzi aceste voci. E greu, nu spun că reușesc 100%. Dar văd și observ ce se întâmplă în industrie. În loc să mă plâng, prefer să privesc pozitiv și să inspir. Nu mai e ca înainte, când tăceai ca să-ți păstrezi jobul. E mai ușor să te exprimi acum. Nu e perfect, dar simt că merge spre bine. Toată lumea trece prin asta. Important e să știm cine spune ce și să nu ne lăsăm afectați.
Cât de importante sunt părerile altora pentru tine?
Foarte importante.
Îți cauți numele pe Google? Citești ce se spune?
Nu-mi mai caut numele pe Google de mult. Motivul? Știu adevărul despre mine mai bine decât oricine. Câteodată mai văd ce se spune, dar mă afectează cam 3%. După ce scap și de asta, o să fiu bine. În 13 ani, am redus procentul de la 100%.
Ce înseamnă responsabilitatea unui artist pentru tine? Unii spun că artistul trebuie să vorbească, alții că nu e treaba lui. Ce crezi despre presiunea societății asupra artiștilor?
Cred că totul trebuie să vină din inimă, fie că e furie sau dorința de a apăra ceva. Nu trebuie să fie o obligație. Dacă nu simți cu adevărat, nu are sens. Eu sunt foarte sensibilă la asta. Mă declanșează emoțiile. Uneori scriu din nervi, fără semne de punctuație. Nu cred în obligații în acest sens, dar nici în tăcere. Încerc să exprim ce simt în felul meu, fără să mă las copleșită de emoții, dar cu capul limpede. Nu pot cere asta altora.
Cum e cu faima după atâta timp? Poți să te plimbi liniștită, să mergi la magazin?
Nu sunt în starea asta acum. Nu am nicio problemă să interacționez cu oamenii. E un schimb. Nu mai sunt doar actrița dintr-un serial difuzat o dată pe săptămână. După 13 ani în industrie, contactul cu oamenii e real. Nu mă deranjează să vorbesc cu cei care mă apreciază, chiar dacă uneori interacțiunea nu e perfectă. Ce mă deranjează e invazia spațiului personal – când cineva te filmează de la distanță, fără acordul tău. Nu e vorba de presă, ci de faptul că se trece o limită. De 3-4 ani simt nevoia să mă protejez. În rest, interacțiunile pozitive nu mă deranjează.
E frumos că nu-ți limitezi viața, dar e și greu. Unde te simți în largul tău?
Încerc să fiu acolo unde mă simt bine și în siguranță.
Vorbești despre presiunea societății. Fie că ești o persoană obișnuită sau Demet, toți o simțim. „De ce nu te-ai căsătorit? Hai, căsătorește-te! Ai copil?” Simți această presiune?
Apropiații mei mă cunosc și au acceptat cine sunt. A fost important să stabilesc asta, pentru că e deja destulă presiune. Înainte, presiunea era doar din cartier. Acum e din toată țara sau chiar din lume. Toată lumea are o părere. Am acceptat că așteptările vor exista mereu. Înainte încercam să le îndeplinesc, crezând că sunt corecte. Dar în ultimii ani am început să mă întreb ce vreau eu cu adevărat. Femeile sunt presate cu privire la corp, statut marital, educație, carieră. Multe trăiesc o viață din obligație. De asta vorbim aici – să ne dăm curaj una alteia. Nu va dispărea complet, dar dacă gândim pozitiv, putem schimba ceva.
Ce mai faci cu conceptul de frumusețe? Ești împăcată cu tine, dar ai momente când te privești în oglindă și zici: „Azi nu-mi place de mine”?
De multe ori mă trezesc așa. Nu e despre cum arăt, ci despre energia mea. Uneori mă trezesc fără chef. Nu e despre nas sau gură, ci despre cum mă simt. Înainte, când mă vedeam pe ecran, încercam să mă conformez standardelor de frumusețe. Dar mi-am dat seama că nu se termină niciodată. Acum încerc să mă simt bine în felul meu. Dar, da, sunt zile când aș vrea să mă întorc în pat. Mai ales că, lucrând mult, stau în fața unei oglinzi mari în rulota de machiaj.
Știu că crezi că dragostea e legată de chimie. Poți explica?
Încerc să fiu realistă în multe privințe, pentru că așa simt că libertatea emoțiilor mele devine mai valoroasă. Da, cred că dragostea e de scurtă durată. Oamenii scriu și gândesc tot felul de lucruri ciudate despre asta, și îi înțeleg. Doar fraza asta nu e de ajuns. Subiectul devine mai valoros când îl dezvolți, când spui ce gândești cu adevărat. Spun că dragostea e legată de chimie și că e ceva de moment. Poate duce în multe direcții. Depinde cum citești fraza asta și ce stare ai în ziua respectivă. Accept criticile pe tema asta. Cred că tocmai faptul că e de scurtă durată o face valoroasă. Pentru mine, asta o separă de iubire. Iubirea e ceva de lungă durată, care continuă chiar dacă persoana nu mai e în viața ta. Dar dragostea e chimie, da, curiozitate, da, însă ce numim „durere de dragoste” e despre a nu obține ce vrei, despre energia pe care n-o consumi și despre lucrurile nespuse care rămân în tine. Cred că e complet psihologic. Poate ceva psihologic să fie legat de dragoste? Poate ceva rațional să stea lângă dragoste? Dacă dragostea ar dura mult, de ce ar mai fi iubirea atât de importantă în viața noastră?
Sunt multe femei și tinere care te urmăresc. Ești fericită de asta, nu? Simți o presiune sau o responsabilitate?
Sunt foarte fericită, într-adevăr. Să știi asta și să trăiești cu gândul ăsta e minunat, nu simt că pune presiune pe mine. Dacă ne întoarcem la proiectele pe care le alegem sau le citim, cred că mergem înainte cu această conștiință a responsabilității. Sunt multe femei care încearcă să fie independente, să existe, să fie așa cum simt. De asta, sunt mici detalii care contează. Bineînțeles, nu pot ieși din scenariu. Dacă ar fi după mine, aș povesti atâtea! 150 de minute o dată pe săptămână…
Ar trebui să te gândești la un show al tău, zic.
Dar responsabilitatea asta mă face să mă simt bine. În alegerea proiectelor, mă simt mai puternică. Nu mai accept un rol doar pentru că are o secvență de dragoste frumoasă. Faptul că tinerele și femeile mă apreciază și mă cunosc mă face să mă simt puternică. Simt că nu e ceva trecător. Ele cresc, își întemeiază familii, au copii, și asta continuă să crească. Nu e doar despre ce fac, ci despre ce vreau să le transmit, inclusiv cu greșelile mele, cu momentele mele de slăbiciune. Ele acceptă tot pachetul, văd asta, simt asta, și de asta mă simt mai puternică. Cineva care trece printr-un moment greu poate vedea o scenă pe care am ales s-o joc diferit, deși putea fi interpretată altfel. Publicul meu de ani de zile, care înțelege asta, simte asta și mai bine. E o comunicare faină între noi.
Ce ai vrea să le spui?
Vă iubesc mult!
Te-ai gândit vreodată la inteligența artificială? În industria asta, se tot spune că IA va lua locul actorilor, influencerilor, modelelor, editorilor. Te sperie sau te entuziasmează asta? Ești interesată de subiect?
Încerc să nu mă concentrez prea mult pe asta. Sunt mai degrabă în căutarea emoțiilor și sentimentelor organice. Nu mi s-a părut niciodată înfricoșător. Nu cred că o să se ridice și o să ne cucerească. Accept că singurul lucru constant e schimbarea. Oricât ai nega, asta va fi în centrul vieții tale. Nu știu cât de fantezistă e situația asta. Cred că, înainte să ajungă la actorie sau seriale, IA va înlocui alte domenii. Nu am nicio grijă legată de asta. Dacă se întâmplă, vom găsi altceva de făcut. O să mă gândesc atunci. Dacă ne îngrijorăm de pe acum, totul devine foarte înfricoșător. Să vină ce-o veni, nu mă interesează acum.
Folosesti Instagramul foarte spontan. Așa e, nu? Nu e totul planificat, ci mai degrabă „A, aici am ieșit bine”. E autentic. E corect ce zic?
Absolut, ai citit bine semnalele mele.
Super! Citești mesajele din DM? Care a fost cea mai ciudată sau absurdă experiență pe rețelele sociale? Un comentariu, un mesaj?
Mi se pare ciudat și amuzant când cineva încearcă să facă un compliment, dar sună aproape ca o insultă. Gen, dacă mai insistă puțin, parcă ar înjura, dar de fapt laudă. Depinde de ton, dar e scris grosolan. Nu citesc prea multe mesaje, nu știu ce nevoi au oamenii când le scriu. Cu cei care mă apreciază, comunic deja, și nu mai simt mesajele ca pe unele de la fani. Folosesc Instagramul spontan pentru că e prea „curat”. Mă deranjează cât de ordonat e, cu toată frumusețea și corectitudinea asta, ca și cum noua generație ar trebui să aspire la așa ceva. Îmi place să stric asta uneori. Sigur, uneori îmi place să postez poza perfectă la ora potrivită, cu fundalul potrivit. Dar îmi place și să stric asta, să spun: „Vă rog, nu vă mai chinuiți atâta!” Toată lumea are gușă dacă e fotografiată de jos, nu e nicio problemă. Nu vă mai agățați de asta. Uneori scriu așa, folosesc contul ca pe unul personal. Chiar e personal. Încerc să-l văd așa. Sigur, am grijă, în funcție de estetica și percepția mea despre frumusețe. Încerc să transmit că nu totul e perfect și proporționat, să-i fac pe oameni să se simtă bine.
„Am stabilit anumite sensibilități. În cadrul acestor sensibilități, încerc să nu cedez în fața emoțiilor sau furiei mele, ci să mă exprim cu calm și rațiune.”
„Când citesc despre personaje feminine, mă interesează ce scop servesc. Spiritul luptător al lui Nisan, felul în care încearcă să-și susțină fratele într-un oraș ca Istanbulul și, în același timp, să-și construiască propria carieră, m-a atras foarte mult și mi s-a părut o poveste familiară, pe care o cunosc într-un fel.”
VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA 
Comentarii despre articol