Simfonia Singurătății

Înțeleg că singurătatea nu are un sfârșit, crește zi cu zi.

Așa a fost mereu? Nu știu.

Parcă în copilărie nu te atingea când plângeai.

Orice om se obișnuiește în timp să fie frânt și rănit

pentru că este o obișnuință să cazi, să cazi și să te ridici.

Singurătatea mea e ambuscada drumurilor mele.

Durerile mă veghează.

Aștept, aștept, aștept.

Hai, veniți asupra mea.

Nu mi-e teamă.

Norii sunt plini. dorul e gata să plouă peste noi.

În sfârșit, suntem singuri, eu și absența ta.

Muzica/versurile: Sezen Aksu

Și varianta Hande Yener.

Reclame
Reclame
Reclame

Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.