Chipeșul actor Mert Ramazan Demir a fost în İskenderun-Hatay pentru a-și îndeplini serviciul militar. Acesta s-a prezentat la unitatea militară pe 3 aprilie, imediat după ce serialul “Yalı Çapkını” a ajuns la final. Actorul a beneficiat de reglementarea specială cu privire la serviciul militar plătit (243.013,36 TL, echivalentul a 5.568,9877 Euro, astfel că a fost soldat pentru mai puțin de o lună.
La ceremonia de depunere a jurământului i-a fost alături și tatăl din serial, actorul Emre Altuğ (Orhan Korhan).
Mert Ramazan Demir este coperta revistei L’Officiel Hommes, prilej cu care a acordat și un interviu.
Iată câte ceva din interviul acordat.
Despre diversitatea proiectelor: „Diversitatea este, desigur, importantă, dar eu o măsor mai degrabă prin profunzimea conținutului, nu doar printr-o diferență formală. Un personaj trebuie să aibă o dorință; nu vorbesc despre o dorință metaforică, ci despre una existențială. Mă atrag personajele care se confruntă cu viața, care caută sens.”
Emoții: Pe măsură ce am jucat, am învățat că „unele fragilități sunt, de fapt, o forță”. „Emoțiile de care îmi era rușine, pe care le reprimasem, au început să se arate prin intermediul personajelor. Actoria este ca un mod ciudat și uneori obositor de a te cunoaște pe tine însuți.”
Timpul pe scenă: „Pe scenă, percep timpul în ritmul emoției. Într-o scenă bună, totul pare în slow-motion. Într-o scenă proastă, secundele devin greoaie, iar corpul îți spune: «Nu suntem aici».”
Arta: „Dacă arta mă face să mă întreb: «De ce m-a afectat asta atât de mult?», înseamnă că a atins ceva în mine de care nu eram conștient sau pe care îl uitasem. Faptul că îmi amintește de profunzimea mea interioară mă impresionează.”
„Cred că arta este un spațiu al interogării, nu al compromisului. Arta bună, în opinia mea, trebuie să deranjeze confortul. Pentru că adevărul nu este întotdeauna confortabil. Orice este făcut cu motivația de a mulțumi pe toată lumea devine, mai devreme sau mai târziu, ceva gol de conținut,” spune el.
Visul: „A visa în sine trebuie să fie ceva fără limite, altfel nu s-ar deosebi de a face planuri pentru viitor. Pentru mine, visul nu înseamnă să devii ceva, ci să te poți pierde în ceva. Un rol, un loc, un moment, o limbă… Nu mă interesează atât să ajung undeva cu visul, cât să trăiesc cu el.”
Granița dintre vis și realitate: „Nu cred că există o graniță clară între ele. Văd visul ca pe o extensie abstractă a realității. Am citit undeva că «a visa înseamnă să-ți mijesti ușor ochii». Cred în asta. Adică, de fapt, tot privești, dar dintr-o altă perspectivă.”
Entuziasm: „Entuziasmul, în lumea mea, este echivalent cu curiozitatea. Dacă există curiozitate, entuziasmul își face loc cumva. Atât timp cât rămân curios față de viață, am și entuziasm, și pasiune. Aleg să nu fiu într-un loc care mă plictisește, care mă face să mă repet, unde nu sunt curios. Acest echilibru păstrează entuziasmul.”
Echilibru: Despre cum își menține echilibrul în situații similare, Mert Ramazan explică: „Mai degrabă decât să-mi fie teamă că pierd ceva, mi se pare mai obositor să fiu expus la prea multe. De aceea, aleg conștient să ratez anumite lucruri. În loc să vreau să fac totul și să fiu peste tot, urmăresc să mă adâncesc în puține lucruri.”
Ce și-ar dori să gândească cineva despre el atunci când îl întâlnește sau discută cu el pentru prima dată? „Probabil că aș prefera să nu gândească prea multe. Poate doar: «Tipul ăsta stă puțin deoparte, dar observă atent». Îmi place să observ oamenii. Nu toată lumea trebuie să fie descifrată imediat.”
Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA 