VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA

.

Serialul Yalı Çapkını şi-a încheiat parcursul aseară, odată cu episodul 101.

Sinem Ülbeği (de la Ranini.tv) a scris un articol care pare că reflectă opinia telespactatorilor care au însoțit serialul timp de trei sezoane.

<< „Poate că totul va ajunge pe calea cea bună, cine știe? Metoda lui Dumnezeu este misterioasă.”
Această propoziție este ca un chibrit pe care îl scot din buzunar și îl aprind în momentul în care drumul se întunecă. Îmi dă putere. Mă face să cred mai ușor în povestea mea.
Dacă nu credem în povești, ce ne mai rămâne?

„Yalı Çapkını” a fost un proiect căruia m-am alăturat pe parcursul primului sezon, pe la mijloc. Câteva scene mi-au atras atenția și m-au determinat să urmăresc și episoadele anterioare. Totuși, nu am reușit să mă alătur publicului său fidel. Nu am putut urmări niciun episod până la capăt. Pentru că direcția nu părea de bun augur.

Primul trailer era plin de posibilități magice, nu-i așa? O poveste de dragoste care atinge emoțiile, desfășurată într-un conac somptuos.. Chimia dintre Ferit și Seyran a ridicat ștacheta așteptărilor la maximum. Am crezut că urmărim o poveste pasională de transformare. Dar nu s-a întâmplat așa.
Personajele iubite parcă s-au transformat în caricaturi. Publicul, care aștepta să admire puterea lui Seyran și să fie martor la schimbarea lui Ferit, pleca de la fiecare episod întrebându-se „Ce a fost asta?” și se ridica de lângă ecran puțin mai dezamăgit.
Scenariul era uneori atât de dezlânat încât până și personajele păreau să uite cine sunt. Ferit era într-o zi ca un copil dornic de afecțiune, iar a doua zi distant ca un străin. Seyran era într-o zi neclintită, iar în scena următoare cufundată în incertitudine. Într-un amalgam de contradicții, spectatorul care căuta coerență rămânea doar cu incoerență.

Fiecare personaj nou, fiecare criză nouă a fost cusută în scenariu ca un petic. Personaje mafiote, scene care erodează granițele etice și atâtea frumuseți lăsate neterminate… „Yalı Çapkını” nu a adus primăvara așteptată. Povestea sa nu a înflorit.
Nu e ușor să construiești o poveste de dragoste. Să spui povestea a două suflete rănite care se agață unul de celălalt. Tot ce se dorea era să vedem doi oameni crescând unul spre celălalt. Dar locul acesta nu a mai fost un conac, ci un parc de distracții. Emoții ca un roller coaster, personaje cu suișuri și coborâșuri ca un balansoar, un scenariu care se învârte în cerc ca o roată panoramică…

Într-un proiect cu actori principali atât de iubiți, să resetezi emoțiile în fiecare zi. Să transformi matematica scenariului într-un joc de șters și rescris. Un petic aici, o criză dincolo…
Oamenii au iubit această poveste. Și nu renunțăm ușor la ce iubim, nu-i așa? Să dezamăgești atât de tare milioane de spectatori care tânjeau după dragoste, dramă și transformare este incredibil. Din păcate, a devenit o poveste care s-a prăbușit sub ochii noștri.
Spectatorul nu este o cifră, este un suflet. „Yalı Çapkını” a uitat asta.

Oricine poate avea un vis care se năruie.
Visul spectatorilor „Yalı Çapkını” s-a izbit de beton.
Cu dragoste pentru întreaga echipă care a depus efort să ducă povestea mai departe…
Zile frumoase.>>