Engin Akyürek a împlinit astăzi 43 de ani. LA MULȚI ANI!
Pentru a marca această zi frumoasă, fanii lui Engin Akyürek au donat aproximativ 470 mii TL (10.000 Euro) asociației Darüşşafaka (care sprijină educația copiilor), iar campania de donații va continua până la sfârșitul lunii.
În plus, ei au donat 50 de cărți Sessizlik/Tăcerea și 50 de cărți Zamansız/Atemporal campaniei „O bibliotecă pentru fiecare casă”.
https://fonzip.com/darussafaka/kampanya/-engin-akyurek-in-10–dogum-gunu-kampanyasi-
Așa cu știți, veniturile din drepturile de autor ale celor două cărți sunt donate de către actor asociației Darüşşafaka (Sessizlik/Tăcerea) și asociației care îi sprijină pe cei care au paralizie cauzată de afecțiuni ale măduvei spinări (Zamansız/Atemporal).
Fanii iranieni au donat către o organizație caritabilă din Iran.
Cu prilejul unei manifestări organizate împreună cu UNICEF sub sloganul „Hai și tu alături de noi„, campanie prin care s-au făcut donații în sprijinul educației copiilor nevoiași, Engin Akyürek era întrebat: „Dacă ați fi avut puterea să schimbați ceva în lume, ce anume ați fi schimbat și de ce?„.
Răspunsul actorului a fost:
„Sigur că nu aș fi vrut să schimb un singur lucru, ci o sumedenie de lucruri, dar dacă s-ar renunța la război, s-ar îndrepta foarte multe: n-ar mai exista foamete, oamenii s-ar înțelege, ar interveni empatia. Războiul este ca un monstru care stă deasupra oamenilor. Dacă ar dispărea războiul, o sumedenie de lucruri care aparțin oamenilor și lumii s-ar soluționa, o mulțime de întrebări ar dispărea…„


Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
