VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA

„Ne-am îndrăgostit din nou,

pământul de ploaie, eu de tine.

Ceva aparent imposibil,

mi-a venit în minte

în fiecare noapte,

o melodie cunoscută.

Tu erai motivul?

Spune-mi.„

Vine o femeie, te schimbă,

de acea formă obișnuită, dură.

Așa este de sute de mii de ani,

precum apa care lovește țărmul.

Și cerul a plâns.

M-am pierdut din nou în fiecare dimineață.

Filtrându-se prin acele ferestre

Picătură cu picătură

Și nopțile nedormite gandindu-mă

La versurile pe care le-am scris…„