În urmă cu o lună, actorul Settar Tanrıöğen, care dă viață personajului Abdullah Ünal în serialul Kızılcık Şerbeti, a ajuns la spital unde s-a plâns de o infecție a tractului respirator superior, încetinirea mișcărilor și a vorbirii și o stare de confuzie de scurtă durată.

În urma examinării și a analizelor, a fost detectată, într-unul dintre vasele cerebrale, o hemoragie de anevrism (anevrism al arterei comunicante anterioare).

Actorul a fost transferat imediat la Spitalul Acıbadem Atașehir unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.

În scurt timp, actorul a suferit o nouă intervenție chirurgicală, de această dată, timp de o oră și jumătate, i-a fost îndepărtat lichidul acumulat în creier.

A fost transferat ulterior de la terapie intensivă în rezervă normală, dar perioada de convalescență continuă.

GOLD FILM și SHOW TV au transmis un comunicat de presă prin care au anunțat că actorul trebuie să-și continue tratamentul, i-au urat însănătoșire grabnică și i-au mulțumit pentru valoarea pe care a adăugat-o serialului. De asemenea au anunțat că, odată cu episodul 53 din această săptămână, un alt actor valoros va prelua personajul Abdullah Ünal. Este vorba despre Ahmet Mümtaz Taylan.

Reclame
Reclame

Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.