Happy Birthday, Demet Özdemir!


Petrecerea a început cu participarea celebrei Anna Vissi!

26 februarie este ziua în care Demet Ödemir va împlini 32 de ani. Cu acest prilej, actrița a inițiat o campanie de donații în favoarea educației, către Fundația turcă pentru educație.

https://fonzip.com/tev/kampanya/dogum-gunu-kampanyasi

Îndrăgita actriță este sărbătorită astăzi la HOL, o locație care aparține prietenilor acesteia și inaugurată chiar în această seară cu participarea celebrei Anna Vissi.

La sosirea în locație, actrița era emoționată și a stat de vorbă cu reporterii prezenți.

A spus că locația nu îi aparține, simte că nu e momentul pentru afaceri deoarece stăpânește noțiuni precum „cifră de afaceri„ etc. Este născută în zodia peștilor și îi place mai mult să viseze.

A ținut să precizeze că nu este un club de noapte, așa cum s-a tot scris în presă, ci un centru de evenimente, unde vor fi și concerte, dar și spectacole de teatru și unde sărbătoriții pot fi protagoniștii unor evenimente frumoase.

A mărturisit că, după terminarea serialului „ADIM FARAH„, a avut o perioadă de odihnă și de ieșiri în străinătate. A petrecut timp cu familia și cu prietenii, s-a străduit să facă mai mult sport, iar acum revine.

Întrebată despre visurile pe care le are, dacă sunt de neatins sau mai aproape de realitate, a spus că țintește cât mai departe, apoi vine ușor, ușor înapoi.

Întrebată dacă a avut de suferit din cauza sensibilității sale, dacă s-a simțit epuizată, aceasta a răspuns adirmativ, dar, pentru zodiile de apă este foarte ușor să se ridice imediat și să înceapă ceva nou, fiind o particularitate care ține în picioare pe cel născut într-o zodie de apă.

Întrebată dacă, în astfel de situații, apelează la asistență psihologică, aceasta a spus că această asistență ia diverse forme, uneori meditație, alteori asistență psihologică, dar îi face bine și să petreacă timp cu familia, cu prietenii și îi face foarte bine dansul.

Unul dintre reporteri i-a reamintit că a fost o perioadă în care această stare se numea sindrom al epuizării profesionale. Spune că e posibil să nu fi avut timp pentru epuizare, nici acum nu se simte epuizată, dar să mai stea de vorbă peste 5-6 luni.

I s-a mai spus că ținutele ei sunt foarte discutate, mai ales din pricina prețului și a fost întrebată dacă sunt reale prețurile vehiculate. A răspuns afirmativ, dar a subliniat faptul că face cumpărături de peste tot, nu doar din locuri scumpe, doar că, atunci când postează în social media, ține ca acele postări să aibă legătură cu un anumit concept. A spus că își rezervă anual un buget pentru cumpărături, nu cumpără zilnic și nici tot ceea ce vede, ci face cumpărături la șase- șapte luni. A spus că îi plac și ținutele vintage.

A mai spus că a fost în Italia, Anglia și Spania, va mai merge, dar surprizele le vom afla la momentul oportun.

A fost întrebată dacă s-a îndrăgostit și nu a răspuns, ci le-a mulțumit pentru că au venit.

Reclame
Reclame
Reclame

Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un răspuns la „Happy Birthday, Demet Özdemir!”

  1. Vă mulțumesc stimată gazdă pentru informație și traducerea interviului. La mulți ani frumoși, sănătoși și fericiți pentru Dement Ozedemir, mult succes în toate proiectele! Sănătate Vă doresc tuturor!🥰

    Apreciază

Comentarii despre articol

Search

Latest Stories