Harper’s Bazaar, care are statutul de primă revistă de modă din lume, organizează anual premiile „Women of the Year”.
În Turcia a avut loc aseară prima ediție a acestor premii, eveniment la care au participat nume reprezentative ale multor domenii de activitate.
Femei care inspiră, femei puternice au oferit și au primit premii.
Îndrăgita actriță Tuba Büyüküstün a primit trofeul „Actrița anului„ care i-a fost înmânat de Ellen von Unwerth, celebră în arta fotografică.
Tuba Büyüküstün este prima actriță din Turcia nominalizată la Premiile Emmy International și este Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF.
Aceasta a început deja filmările pentru noul proiect. Tuba Büyüküstün și Halit Ergenç sunt parteneri în serialul „Yarınlar Yokmuş Gibi/Ca și cum mâine nu ar fi”, o producție O3 Medya pentru platforma digitală Gain.
Actrița Demet Evgar i-a înmânat actriței și scenaristei Gülse Birsel trofeul „Femeia care inspiră„, aceasta fiind și primul redactor-șef al revistei Harper’s Bazaar Turcia.
Premiul pentru ascensiune a fost primit de actrița Özge Yağız.
Trofeul „Omul de știință al anului„ a fost înmânat de actrița Birce Akalay primei femei chirurg care a efectuat un transplant de inimă artificială în Europa, Dr. Dilek Gürsoy.
Alături de toate acestea și premiantele celorlalte categorii, actorul Kenan İmirzalıoğlu care, prezent la eveniment împreună cu soția Sinem Kobal, a primit trofeul „Bărbatul anului„.

