Burak Özçivit a fost invitatul celebrei Ne Prosto Orchestra

În cât timp se citește acest articol:

1 – 2 minute

În luna iulie a acestui an, Ne Prosto Orchestra (Nu doar o orchestră), renumită pentru interpretările muzicilor din filme și seriale, a interpretat și muzica din serialul KARA SEVDA, cu Burak Özçivit, Neslihan Atagül şi Kaan Urgancıoğlu în rolurile principale, singurul serial care a reușit să aducă în Turcia trofeul pentru Cea mai bună telenovelă la International Emmy Awards. câștigător, de asemenea, al Premiului Special al Juriului la Seoul International Drama Awards, dar și al premiului Cea mai bună telenovela internațională la Soap Awards Franța 2021.

Ne Prosto Orchestra a interpretat și aseară muzica acestui serial, dar și al serialelor KURULUȘ OSMAN și ÇALIKUŞU. Oaspetele de onoare al orchestrei a fost protagonistul celor trei seriale, celebruc actor BURAK ÖZÇİVİT.

Actorul a declarat că este foarte emoționat și fericit să se afle în Kazahstan.

Întrebat ce sfat ar da unui actor, acesta a spus că este foarte important să lași multe deoparte și să situezi publicul în prim planul atenției.

Actorul a ajuns şi la Chimbulak, în apropiere de Almaty, cea mai mare stațiune de schi din Asia Centrală.

Cu prilejul concertului, actorul a avut și o sesiune de întrebări și răspunsuri la care au participat fanii din sală.

Reclame
Reclame
Reclame

Comentarii despre articol

septembrie 2023
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

„Prietenia este un suflet comun care locuiește în două corpuri.” – Aristotel

Reclame
Reclame