Hakan Ketche, regizorul serialului de succes Kızılcık Şerbeti a semnat, conform jurnalistei Birsen Altuntaș, pentru următorul sezon al serialului. Filmările vor începe în luna septembrie.
Până atunci, acesta are de filmat pentru Netflix continuarea filmului „Sen yaşamaya bak/Pe mâini bune„ unde rolurile principale au fost interpretate de Aslı Enver şi Kaan Urgancıoğlu.

Personajul interpretat de Aslı Enver nu mai există, așa că filmul va continua cu o parte dintre personajele vechi și cu noi personaje. Rolurile principale vor fi interpretate de Kaan Urgancıoğlu, Melisa Aslı Pamuk și Mert Ege Ak. Filmările vor începe în 24 iulie.
Regizorul este liber pentru câteva săptămâni și luat atitudine în privința unui aspect extrem de important al profesiei de actor.
Acesta a mărturisit, prin intermediul Twitter, că vizionează câte ceva dintre proiecte și și-a dat seama că nu se înțelege prea bine ceea ce spun mulți dintre actori, aceștia având pronunție defectuoasă.
„Mă uit un pic la proiecte. Sunt mulți actori (cu defect) în cazul cărora nu înțeleg ce spun. Le recomand ca în vacanță să citească cărți multe, cu voce tare. Desigur, dacă aceștia vor să se dezvolte și să existe permanent în brească. A învăța are ca primă regulă a accepta că nu știi. Vacanță plăcută.„ a scris regizorul.
Nu a dat nume de actori care au astfel de defect, dar probabil s-a referit la actorii tineri și nu la cei din serialul său.

