Datorită profesiei sale, Neslihan Atagül este permanent în centrul atenției.

Actrița are parte și de comentarii negative pe rețelele de socializare, dar nu se supără.

Aceasta a declarat pentru VOGUE Turcia:

“Când am înțeles ce înseamnă actoria, mi-am dat seama că sunt într-un dispozitiv care se găsește în fiecare casă (referindu-se la televizor). Mă va vedea și cunoaște toată lumea. Se vor emite judecăți. E prea tehnic. Suntem oameni și fiecare dintre noi emite judecăți pentru fiecare. A nu judeca este, până la urmă, tot o judecată. E ceva foarte firesc. Avem prejudecăți până și pentru oamenii pe care îi vedem pe stradă. Ca atare, oamenii mă recunosc și mă judecă după personajele pe care le interpretez. Nu pot fi supărată pe ei pentru asta, pentru că ei nu mă cunosc. Aceasta este profesia mea.”

Ce poartă actrița în poșetă?

Nu prea mă machiez, dar în poșetă am întotdeauna un blush. Are o structură foarte plăcută, le place mult prietenelor mele.

Un breloc care îmi place foarte mult pentru că mi l-a dăruit soțul meu Kadir și îl port de ani de zile.

Acesta este lip gloss. Poate că am încercat toate hidratantele pentru buze, deoarece mi se usucă foarte des buzele, apoi am găsit soluția cu acest lip gloss. Îmi este de mare folos.

Pentru cazurile când trebuie să mă machiez am un dermatograf foarte fin.

Oricât de multă apă aș bea, oricât de multe hidratante aș folosi, tenul meu tot uscat este, de aceea port mereu o cremă de mâini. Mă protejează și de soare. Îmi este de mare folos.

Am telefonul pe care îl folosesc zi de zi.

Și oglinda aceasta care îmi place mult de tot. Am luat-o din Salzburg. Și Mozart îmi place mult de tot.

Altceva?

Portofelul, cardurile.

Și aceasta este drâmba mea. O port permanent la mine. Un vechi instrument muzical cu o istorie de vreo 6000 de ani. Mi l-a dăruit prietenul Doğukan Polat. Îmi place foarte mult. Este un fel de talisman al meu. Mă mai și laud cu el că e instrument de 6000 de ani. V-aș cânta un pic, dar un dinte fiind un pic în fața celuilalt, risc să mi se spargă. Dar hai să încerc. Cam așa…

Acesta este al doilea telefon pe care de obicei încarc cărțile, rezolv treburile legate de profesie, mailuri, Numărul acesta nu-l are nimeni pentru că îl folosesc doar eu când îmi mai trimit câte ceva de pe WhatsApp. Este și un telefon foarte practic și nu ocupă loc precum tabletele. Și acesta îmi e de mare folos. Deocamdată, atât/ Vă mulțumesc. Cu bine.

Reclame
Reclame


Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.