„Viața e fără sens, ceaiul e rece.
Pâinea e fără gust, somnul e prea des întrerupt.
Țigara îmi arde ficatul.
Mi-e rușine de acoperișul aflat deasupra mea.
Mamă, tată, soție, puiul meu, prietene,
lăsați-mă singur.
Azi e vremea elegiilor.
Pe cine va ține tata de mână?
Pe cine va îmbrățișa mama?
La cine se va adăposti copilul?
Al cui parfum îl va adulmeca îndrăgostitul?
Cine ne va scoate din acest întuneric?
Disperarea s-a prăbușit peste mine.
Sau, de această dată, suntem chiar ai nimănui?
Trezește-te, țara mea,
trăiește-ți durerea adânc.
Plângi, cultura mea străveche.
Nu mai aștepta de la altcineva.
Trezește-te, națiunea mea,
din somnul de atâția ani.
Altfel, mânia ta nu va înceta.
Înțelege că nu există altcineva decât noi pentru noi.
Să nu mai fie tigrii voștri de hârtie.
Lăsați-ne să ne îmbrățișăm,
să ne vindecăm noi înșine rănile.„
Versuri- Süleyman T.
Muzica/Interpretare – Keremcem
VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA 
Comentarii despre articol