Öykü Karayel,Femeia Anului

În cât timp se citește acest articol:

1 – 2 minute

Premiile GQ Men of the Year 2021 s-au remarcat prin eleganță, dar și prin surprize și lacrimi pe scenă și în fața scenei.

Öykü Karayel a primit trofeul Femeia Anului pentru că este sensibilă, egalitaristă, puternică, originală și prin rolurile interpretate, prin performanțe remarcabile și atitudinea puternică aduce în prim plan originalitatea femeilor din diverse zone geografice ale Turciei.

Nu și-a putut stăpâni lacrimile nici Can Bonomo când soția lui a mărturisit că în viața profesională este prea stresată i-a mulțumit pentru că îi suportă tot stresul și toate grijile. I-a mulțumit impresarei sale și a mărturisit că este al doilea mare premiu al acestui an, primul fiind fiul ei, Roman, pentru care primește acest premiu.

Un alt moment emoționant al serii a fost acela că trofeul i-a fost înmânat de Ezgi, sora ei geamănă, fiind o tradiție a premiilor GQ ca trofeele să fie înmânate de persoane dragi, apropiate câștigătorilor,

Sora ei a mărturisit că, atunci când Öykü a rugat-o să vină pentru a-i înmâna trofeul, s-a emoționat extrem de tare și nu a putut dormi câteva nopți la rând, dar acum e foarte fericită că au o astfel de amintire împreună și a recunoscut că sora ei a fost mereu sprijinul ei, iar Öykü a spus că sora ei este cea care o inspiră mereu în viață.

Surorile Ezgi şi Öykü mai au o amintire impresionantă.

Öykü Karayel a îmbrăcat o rochie de mireasă creație a surorii ei gemene, Ezgi Karayel.

Rochia pe care mireasa a îmbrăcat-o la Istanbul a fost tot creația surorii ei, dar a avut un detaliu cu o încărcătură emoțională deosebită.

Rochia  a avut imprimată pe ea desene cu prinți și prințese. Acestea sunt desenele pe care le-a făcut Öykü Karayel în copilărie și pe care mama ei le-a păstrat și i le-a dat surorii Ezgi care a reușit să-i dăruiască o amintire minunată. 

Reclame
Reclame
Reclame

Comentarii despre articol

decembrie 2021
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

„Prietenia este un suflet comun care locuiește în două corpuri.” – Aristotel

Reclame
Reclame