Producătorul serialului care îi are în rolurile principale pe Demet Özdemir şi İbrahim Çelikkol, a transmis un comunicat prin care a anunțat schimbarea denumirii serialului.
„În atenția opiniei publice,
Noul nostru proiect semnat OGM, lansat sub denumirea Evim/Casa mea, se va numi, prin decizia companiei producătoare și a TV8, Doğduğun ev kaderindir/Casa în care te-ai născut, e destinul tău.

Jurnalista Birsen Altuntaș spune că noua denumire pare mai degrabă potrivită pentru un slogan decât pentru o denumire de serial.

Mie îmi vine să-i spun Casa Destinului, dar poate duce cu gândul la horoscop.
Au anunțat promo pentru această seară. Probabil se vor ține de cuvânt.

