DILA- Ești bine?

KUZGUN- Dacă ți-aș spune că nu văd ce am în față…

DILA- Ți-aș fi spus „ia ochii mei„

KUZGUN- Dacă m-am pierdut?

DILA- Lasă-mă să găsim calea noastră, Kuzgun.

KUZGUN- Am crezut că a plecat. Că m-a lăsat.

KUMRU- Mama a lăsat casa goală, în douăzeci de ani, doar atunci, frate.

KUZGUN- În fiecare noapte, pun capul pe pernă cu gândul să te iert. Să se termine odată. Cum să uit ce a scos omul ăla pe gură, mamă a lui Kuzgun?! Cum să uit cei 20 de ani în care am fost al nimănui?!

KUZGUN- Există o singură cale să ajung la tata și eu o voi urma. Dar pentru asta, tu trebuie să mori. Cum ai putut să-i faci asta tatălui meu?!