Du-mă, fericire, în sus, și izbeste-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă si în nesfârsire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt si mult mai curând.

Ce bine că ești, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii ca ești, a întâmplării ca sunt…„ NICHITA STANESCU- CE BINE CĂ EȘTI