VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA

 

Sanem: Cât de frumoase sunt stelele. Mă simt de parcă le-aș atinge dacă întind mâinile.

Veniți des aici?

Can: Uneori. Când vreau să fiu singur.

Sanem: Aiii, domnule Can. Ați venit aici să vă limpeziți mintea și eu am venit să vă bat la cap.

V-am bârâit la cap tot timpul. V-am plictisit rău.

Can: Nu mă plictisesc de tine deloc.

Să ne culcăm?

Sanem: Cum adică „să ne culcăm„?

Can: Nu așa. S-a făcut târziu și poate ți-a venit ora de somn. Poți să dormi în cort dacă vrei.

Mie, oricum, nu se știe dacă-mi va fi sau nu somn. O să stau. Văd ce fac.

Sanem: Bine. Atunci, noapte bună.

Can: Noapte bună. Odihnă plăcută.

Sanem: Și dumneavoastră.

Sanem: Domnule Can. Vă mai întreb ceva pentru ultima oară și apoi promit să tac. Promit.

Can: În cort s-ar putea să-mi fie frică. Dumneavoastră, oricum nu dormiți.

Dacă m-aș ghemui aici, ar fi problemă pentru dumneavoatră?

Can: Te-ai gândit bine? Aici ar putea fi orice. Ar putea fi șerpi, gândaci…

Ar putea fi scorpioni. Sunt și țânțari. Ești sigură că vrei să dormi aici?

Sanem: Cât vă căutam pe dumneavoastră, am lovit doi șerpi în cap.

Can: Te cred în stare să faci asta. Să-ți aduc sacul de dormit.

Sanem: De acord.

Can: Tu pregătește pe aici.

Sanem: Am înțeles.

Sanem: Bine, bine. Nu erau doi, era doar un șarpe, domnule Can.

Can: Nu e foarte comod, dar te descurci.

Ridică capul.

Nu e mai bine așa?

Sanem: Mulțumesc.

Sanem: Domnule Can, pot să spun încă ceva. După aceea, nu mai deschid gura.

Stați culcat pe pietre și pe pământ și eu dorm aici ca o prințesă.

Măcar asta să o împărțim…

Can: De acord.