Hei, Kıvanç Tatlıtuğ, aici toată lumea bea cafea!
Glumesc. Ba nu, hai să fie excepția!
„Hadi be oğlum/Haide, fiule!”va fi lansat în 16 februarie și 16 țări europene.
Nu s-a publicat încă lista țărilor. Se știe doar că vor fi 4 gale.
Prima va fi în 13 februarie (când se va cunoaște și lista celor 16 țări) la Istanbul. Deci 13 va fi pentru unii un dar anticipat pentru 14 februarie. Pentru alții, din păcate, ghinion.
Apoi:

„Efe, o mare infinită, misterioasă și în a cărei adâncime nu poți pătrunde…„

„Lupta lui seamănă uneori cu apele periculoase, alteori cu liniștea albastrului.„

„Ali are nevoie și de momentele în care să se asculte pe sine chiar dacă ar reprezenta pentru el un drum accidentat.
În rest, promovarea continuă, nerăbdarea e greu de suportat pentru fanii care se hrănesc până atunci savurând fotografiile frumoase din L’Officiel și frânturi din interviu.
Pentru că orice cuvânt contează, iată câte ceva:
„R: Când te întorci la TV?
K: Așa cum am mai spus, anul acesta mă voi axa pe cinema. Anul viitor voi face un serial. Evaluăm încă de pe acum. Citim proiectele. Anul viitor va fi un serial la televiziune sau în mediul digital.„

„R. Știrile despre Prison Break și Interviu cu un Vampir?
K: Între proiectele pe care le citim se găsește și adapterea Prison Break. Nu există un proiect pentru care am decis. Urmărisem și eu serialul când a fost difuzat.
Referito la știrile despre Interviu cu un Vampir, se va filma ca o serie în continuarea filmului producție cu același nume după romanul lui Anne Rice. Anne Rice a dat pe diverse platforme și numele meu pentru rolul Lestat. Agenția mea este în contact cu ea, dar nu există ceva concret în legătură cu acest proiect.„

L’Officiel a pornit în larg cu căpitanul Ali. Avem video de la agenția lui.
În rest, …





Comentarii despre articol