Süreyya: Ești mai bine?

Faruk: Oricât m-aș strădui, nu reușesc să mă liniștesc. O întreb, tușește. O întreb iar, face altceva.

De ce nu vorbește deschis?

Süreyya: A trecut prin ceva foarte greu.

Faruk: Bine, noi toți am trăit asta. Dar de ce a trebuit să trăim așa ceva?

Oare ăștia s-au unit și au amenințat-o pe mama cu ceva?

Süreyya: Nu, dragul meu, nu te prosti. Cum și cu ce să o amenințe pe mama ta?

Faruk: M-am gândit chiar că voiau să-i ia viața.

Reyhan. Sunt sigur că Adem habar nu are.

… Nu se poate nicicum. Și Garip îndrugă niște minciuni.

Nu mai știu din ce unghi să mai privesc, Süreyya.

Süreyya: Să-ți spun de unde trebuie să privești?

Dacă mama și tata ar fi trăit, adică dacă ar fi scăpat cu viață din acel accident, nu mi-ar fi păsat nici de mașină, nici de cine a făcut accidentul, nici de ce s-au dus pe drumul acela. Nu-mi păsa de nimic. Aș fi zis Slavă Domnului. Mulțumește Domnului, Faruk. Mama ta trăiește, mama ta este în viață.

Mai e și mâine, e și poimâine, totul va ieși la suprafață încet încet.

Faruk: Slavă Domnului.

…Dar dacă se va întâmpla iar și eu nu o voi putea apăra?

 

 

 

 

Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.