Nu îmi stă în fire să explic, au făcut-o mereu alții mai bine, dar poate că această poezie a lui Nichita Stănescu va aduce lumină în percepția termenului de „ÎNTÂMPLARE„.
„E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.„ (Ce bine că ești- Nichita Stănescu)
Fotografie: Instagram
PS. Trebuie să învățăm să nu ne împotmolim la primul strat. Următoarele ar putea fi mult mai interesante. Să încercăm și să nu judecăm superficial.
Există viață dincolo de superficial.
VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA 
Comentarii despre articol