A început procesul dintre Erkan Petekkaya și Nurgül Yeşilçay


Deși săptămânile trecute mărturisea că regretă cele întâmplate între el și Nurgül Yeşilçay, Erkan Petekkaya continuă războiul cu actrița.

Astfel, potrivit cotidianului Hürriyet, azi a început procesul de calomnie intentat de actorul Erkan Petekkaya împotriva actriței Nurgül Yeşilçay.

Procesul a pornit de la insultele pe care Nurgül Yeşilçay le-ar fi adresat lui Erkan Petekkaya prin intermediul SMS-urilor.

La înfățișarea de la Tribunalul Penal de Primă Instanță 44 Bakırköy au fost prezenți Erkan Petekkaya și avocații celor două părți. Nurgül Yeşilçay nu a fost prezentă la proces.
S-a procedat la identificarea reclamantului Petekkaya care a declarat că are un venit lunar de 450.000 lire turcești.
În timpul trecerii numărului său de telefon pe procesele verbale, Petekkaya a cerut ca presa să nu fie de față.

Petekkaya a declarat că cearta nu a pornit de la scena sărutului. „Scena sărutului se filmase. Seara urma să avem din nou filmare. Nurgül a întârziat. Trebuia să fie scena cinei. Când, conform scenariului, am întrebat-o pe Gülseren (cum se numea Nurgül în serial)„Ce muzică îți place?„, aceasta m-a înjurat. Apoi, s-a ridicat și a părăsit platoul de filmare. Nu am putut filma…„

În timpul declarației Petekkaya a mărturisit că este nervos și are porbleme cu tensiunea, de aceea a cerut permisiunea judecătorului să-și continue declarația fiinde așezat pe scaun.

Judecătorul i-a permis, iar Petekkaya a continuat declarația.

Acesta a spus că ceea ce a spus el există și în procesele verbale ale casei de producție.

A mai spus că el lucrează de 20 ani în domeniu, dar că Nurgül a făcut o mișcare foarte deșteaptă și a acordat interviu fix în săptămâna femeilor și l-a denigrat în fața semenilor.

A mărturisit că nu a existat o criză privind sărutul, că Nurgül a mințit pentru a acoperi cearta aceasta și că l-a insultat pe el, dar a insultat grav și echipa de producție.

Hande Kuray Mutlu, avocata actriței, a declarat că clienta sa nu s-a putut prezenta la înfățișare din pricina jobului, dar că data viitoare va fi prezentă.

Instanța s-a pronunțat în favoarea amânării judecării și a stabilit un nou termen pentru a fi prezentă și Nurgül Yeşilçay.

În rechizitoriul procurorului Ertuğrul Sarıyar de la Procuratura Bakırköy, se precizează că Erkan Petekkaya a depus plângere împotriva lui Nurgül Yeşilçay pentru că l-a insultat prin ceea ce a declarat în interviu, dar și prin mesajele transmise prin telefon.
Când a fost audiată de procuror, Nurgül Yeşilçay a declarat că mesajele telefonice au fost transmise ca urmare a comportamentului lui Petekkaya de la filmări, că atunci când i-a spus „Nu-ți poți pune coroană bărbăției tale pe spetele unei femei.„ a făcut-o urmare a ceea ce-i spusese el. Actrița a spus că doar așa a putut răspunde unuia fără limite. „Eu am fost obligată să mă apăr. De fapt, eu am fost insultată. Nu am avut intenția să insult. „

În rechizitoriu mai este precizat că interviul se încadrează în libertatea de exprimare în presă, dar mesajele telefonice se încadrează în calomnie.

În rechizitoriu, se cere pentru Nurgül Yeşilçay o pedeapsă de la 3 luni la 2 ani închisoare.

nurgul

 

 

 

 

 

 

Reclame

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

Evaluare(obligatoriu)

Reclame