I s-au anulat concertele.

În cât timp se citește acest articol:

1 – 2 minute

 

Sıla Gençoğlu este una dintre cele mai apreciate cântărețe din Turcia, dar acum traversează o perioadă cel puțin dificilă. 

Pentru că nu a participat la „Mitingul Democrației și Martirilor„ și a declarat pe rețelele de socializare „Sunt categoric împotriva loviturii de stat, dar prefer să nu fac parte dintr-un astfel de show„, Primăria Istanbul i-a anulat două concerte programate în septembrie. Nu a durat mult și i s-au anulat concertele din Bursa, Ankara, Kayseri.

Justificarea autorităților a fost că artista a catalogat drept „show„ unitatea de care a dat dovadă poporul turc participând la mitinguri denumite sugestiv „de strajă democrației„, gestul acesteia fiind interpretat drept nepotrivit.

Artista a declarat că, prin acea postare, nu a făcut referire la martiri și nici la cei care stau de strajă democrației, că orice comentariu, observație, atitudine, reprezintă valori inestimabile atâta timp cât respectă democrația și moralitatea.

Sursa: acunn.com

 

 

 

Comentarii despre articol

„Prietenia este un suflet comun care locuiește în două corpuri.” – Aristotel

Reclame
Reclame