Revista a apărut cu copertă dublă, iar Meryem Uzerli apare cu două ținute diferite. Brandul “Bvlgari” a sponsorizat ședința foto care s-a desfășurat în Dubai.

În interviul acordat revistei, Meryem Uzerli a răspuns sincer multor întrebări, pornind de la cea referitoare la aventura începerii carierei de actriță și până la cel mai recent film în care a jucat: “Annemin Yarası” (Rana mamei mele).

La întrebarea „Simțiți o oarecare presiune în sensul că trebuie să fiți un model de urmat?„ a răspuns: „Nu mă simt în poziția unui model de urmat. Sunt om ca toți ceilalți oameni. Mă străduiesc să fiu un om bun, o mamă bună. Mă străduiesc să fac totdeauna tot ceea ce depinde de mine.„.

La întrebarea “Doriți să fiți implicată într-un proiect alături de actori arabi?„, aceasta a răspuns: „De ce nu? Dacă ar fi o poveste frumoasă, aș fi foarte încântată. Nu este prea ușor să găsești o poveste frumoasă.„

„Ce diferență este între a fi actriță consacrată în Turcia, Germania și Arabia?„ a fost întrebată Meryem Uzerli și a răspuns: „În Germania, cred că totul este mai rece și distant. În Turcia și Arabia, oamenii sunt mai sentimentali.„

Iubesc sentimentalismul acesta. Am avut experiențe bune pentru care le sunt recunoscătoare.„ a spus Meryem Uzerli.

Sursă: http://www.gecce.com/fotogaleri-meryem-uzerli-marie-claire-arabiaya-kapak-oldu?p=9






















































Comentarii despre articol