
CANSEL ELÇİN
Este fostul iubit oficial al actriței Ezgi Asaroğlu.
Cine este? De unde a venit? Cum a început relația lor?
S-a născut în 20 iulie 1973 la Izmir/Turcia. Este actor de teatru și film, dar și regizor.
A locuit în Paris încă din anul 1982. Pentru a continua afacerile familiei, a studiat Științe Economice și Sociale. Chiar dacă, pentru o vreme, comerțul a fost preocuparea sa principală, a început cursurile serale de teatru și apoi s-a înscris la una dintre cele mai prestigioase școli de teatru din Franța, Ecole Florent, sub îndrumarea unor nume sonore precum: Gérard Depardieu, Sophie Marceau, Isabelle Adjani. La Ecole Florent, acesta a fost în aceeași grupă cu Audrey Tautou. A urmat și cursurile de cinema și teatru la Actor’s Studio care îl are ca fondator pe John Strasberg, fiul lui Lee Strasberg.
Fiecare rol jucat aducea alte și alte oferte.
Pe Marele Ecran a jucat următoarele roluri:
- 2004 – L’equilibre De La Terreur » Jean-Martial Lefranc
- 2004 – Tu Vas Rire Mais Je Te Quıtte » Philippe Harel
- 2002 – A Plus Pollux » Luc Pages
- 2001 – L’art (Delicat) De La Seductıon » Richard Berry
- 1999 – Le Cœur A L’ouvrage » Laurent Dussaux
- 1998 – Harem Suare (Le Dernier Harem) » Ferzan Özpetek
- 1997 – Irma Vep » Olivier Assayas
A mai jucat în filmele de televiziune:
- 2004 – Navarro–Une Femme Aux Abois » José Pinheiro
- 2002 – La Crim’ » Denis Amar
- 1999 – Route De Nuit » Laurent Dussaux
Toate acestea anunțau o ascensiune incontestabilă, dar a venit o zi când i s-a propus să joace într-un serial turcesc: Kırık kanatlar (Aripi frânte- rolul Cemal) în regia renumitei Tomris Giritlioğlu. A avut succes iar ofertele nu au întârziat să apară.
- 2015 – Eve Dönüş(Yusuf Bozyel)
- 2012 – Kötü Yol(Kenan Yılmazer)
- 2011 – Yalancı Bahar(Selim-Aziz)
- 2010-2011 – Gönülçelen(Murat)
- 2008 – Cennetin Çocukları(Ömer)
- 2006-2008 Hatırla Sevgili(Ahmet)
- 2005-2006 – Kırık Kanatlar(Cemal)
https://tr.wikipedia.org/wiki/Cansel_El%C3%A7in
Popularitatea a dobândit-o odată cu serialul Hatırla Sevgili (Ahmet) (2006-2008) în care a avut-o ca parteneră pe Beren Saat și …fiică pe Ezgi Asaroğlu (Rüya).

În 22 iulie 2009 a apărut o știre surprinzătoare: „S-a îndrăgostit de fiica sa din serial„. Cei doi erau surprinși împreună în Çeşme, el- degajat, ea- neliniștită, el- 36 ani, ea- 22 ani.
http://www.hurriyet.com.tr/dizideki-kizina-asik-oldu-12124681
Relația lor a devenit astfel oficială!

În septembrie 2009 apărea știrea cu titlul „I-a dat rolul principal iubitei sale„. Era vorba despre rolul Deniz din filmul „Kampüste çıplak ayaklar„ (Desculți în campus), al doilea film regizat de CANSEL ELÇİN.
http://www.sacitaslan.com/basrolu-sevgilisi-kapti-haberi-30634
În octombrie 2009, la Gala de lansare a filmului, deși rolul principal era interpretat de Ezgi, cea care a atras atenția presei a fost Beren Saat – despre care s-a scris că a avut o relație cu el, dar nu au recunoscut oficial http://www.magazinkolik.com/beren-saat-cansel-elcin-ile-yakalaninca-kafalari-karistirdi-7330h.htm


https://gecce.com/fotogaleri-kampuste-ciplak-ayaklar
Au mai fost știri conform cărora iubitului regizor i-ar fi fost foarte greu să regizeze când iubita sa filma scenele de dragoste din film, că ar fi fost foarte nervos și chiar ar fi tăiat din ele la montaj. Alte publicații au scris că aceasta a fost doar o strategie de imagine!

http://www.haberturk.com/polemik/haber/172827-sevgilisinin-sevisme-sahnesini-cekti
http://www.magazinajanda.com/haber/sevgilisini_sansurledi_-12420.htm
Întrebată dacă relația cu Cansel Elçin continuă, aceasta răspundea afirmativ și preciza că preferă să o păstreze departe de ochii lumii și să o protejeze. Întrebată câte din 10 puncte ar acorda faptului că este îndrăgostită, în sensul cât de mult îi schimbă viața dragostea, aceasta răspundea „Aș putea acorda 9 puncte…„. Referitor la scenele îndrăznețe din filmul „’En Mutlu Olduğum Yer’ (Locul în care sunt cea mai fericită), Ezgi Aşaroğlu a mărturisit: Dragostea și sexualitatea fac parte din viață. Eu am crescut împăcată cu corpul meu, cu feminitatea mea, cu nuditatea mea…Este importantă și echipa cu care lucrezi.„
http://www.cur-cuna.com/tr/kultursanat/televizyon/tele0134.html

Filmul iubitului regizor nu a avut audiența așteptată, lumea nu s-a prea înghesuit să cumpere bilete, dar în ianuarie 2010, după șapte luni de relație, apărea știrea conform căreia cei doi se vor căsători.
http://www.posta.com.tr/magazin/HaberDetay/Asaroglu_ve_Elcin_evleniyor.htm?ArticleID=14007
„Avem planuri frumoase de viitor. Vrem să devenim o mare familie. Eu și Cansel am reușit să devenim suflete pereche„ spunea pe atunci actrița.


Dar în 2010 au început filmările serialului Gönülçelen în care acesta a jucat rolul Murat alături de frumoasa actriță Tuba Büyüküstün.
Au tot apărut știri despre apropierea lor de dincolo de studiouri, chiar că actrița ar fi fost zărită plimbând câinele actorului şi nu îi răspundea la telefon fostului iubit, regizorul de imagine Sami Soydan (care ar fi cerut-o de două ori în căsătorie).

http://www.sacitaslan.com/tuba-buyukustun-cansel-elcin-aski-gercek-mi-haberi-47008
Nici această relație nu a fost recunoscută oficial, iar relația cu Ezgi devenise deja istorie.
În același an a apărut o pagină împotriva relației dintre cei Cansel și Ezgi. Foarte mulți îl voiau cu Tuba. Fani subiectivi, desigur!


https://www.facebook.com/Ezgi-Asaro%C4%9Fludan-Nefret-Edenler-142005572499177/
În decembrie 2010, s-a aflat că Tuba avea o relație cu Onur Saylak și că Cansel Elçin era doar prieten. Tuba Büyüküstün şi Onur Saylak s-au căsătorit în iulie 2011(erau împreună de 7 luni și actrița era însărcinată cu gemene în două luni) la Paris.

În mai 2011, Cansel Elçin este zărit cu Pınar Apaydın. Toată lumea era curioasă cine este tânăra cu porecla Angelina (datorită, ziceau ei, asemănării cu Angelina Jolie J …, dar mie nu mi se pare că ar semăna) de la brațul râvnitului actor. Și au aflat că este fiica Producătorului Hüseyin Apaydın. Cei doi erau împreună de 3 luni. Peste un an, aceștia s-au căsătorit.

http://www.ipekbocegim.com/2011/05/cansel-elcinin-sevgilisi-kim.html
http://www.sacitaslan.com/cansel-elcinin-guzel-sevgilisi-haberi-56931
http://www.sacitaslan.com/cansel-elcin-evlendi-haberi-76821
Cansel Elçin mărturisea, într-un interviu ulterior căsătoriei, că , pentru a-i putea lua diamantul potrivit celei care urma să-i devină soție, a citit cărți de specialitate. A mărturisit că s-au cunoscut într-un cerc de prieteni și că l-au cucerit calmitatea, inteligența, faptul că are o cultură generală vastă. Că de trei ani trăiește, alături de ea, aceleași sentimente: nu se plictisește deloc, se distrează și este extrem de fericit. Că este femeia vieții lui.

Cei care văd această fotografie, sigur vor spune că Ezgi n-a pierdut mare lucru. Mustața nu-i place omului, dar i-a fost necesară într-un serial. 🙂
https://gecce.com/haber-cansel-elcin-evlilik-yuzugu-icin-kitap-okudum

Dar Ezgi ce a reprezentat pentru el? De ce nu s-au mai căsătorit? Sau (ca multe altele) a fost doar o invenție a presei? Au trecut ani buni de la această relație, poate că rănile (dacă au existat) s-au vindecat. Răspunsul dat zilele trecute, cu privire la căsătoria cu Keremcem, este un fel de „a sufla și în iaurt„? Keremcem nu trăiește oare același sentiment? Cine s-ar grăbi să se căsătorească după o căsnicie eșuată după doar 9 luni (când relația durase vreo 2 ani)?

Morala? Să nu-i grăbim! Nu suntem în pielea și sufletul lor. A-i admira implică a-i înțelege și a nu-i sufoca prin tot felul de întrebări. Noroc că ei sunt obișnuiți. Cât privește destinul lor comun, vom trăi și vom vedea. Vom urmări îndeaproape și voi scrie și aici. Doar acesta este singurul motiv pentru care urmăriți acest blog, nu-i așa? J





















































Comentarii despre articol