A plecat Mehmet Efendi, a ramas Efendi…

Zilele trecute, aflandu-ma intr-o bacanie cu produse orientale, am zarit o cafea turceasca necunoscuta mie. Se numeste Efendi si are un ambalaj relativ atragator. Mi-am propus sa iau, tentata fiind de noutate, dar tradandu-l astfel pe Mehmet Efendi 🙂 care m-a cucerit cu ani in urma si din care beau de cand ma stiu bautoare de cafea. Efendi a ramas in raftul din bucatarie pana astazi cand, la cafeaua de dupa amiaza, am constatat ca nu mai am Mehmet Efendi. N-am luat-o ca pe o tragedie pentru ca eram chiar curioasa sa vad ce savoare are. In cazul cafelei turcesti conteaza gustul, dar si caimacul. Pentru mine, cafeaua fara caimac nu este cafea. Important este sa nu se adreseze doar papilelor gustative, ci si ochilor. Iar Efendi este o dezamagire si din punct de vedere al gustului. Spre comparatie, am cautat o poza cu aceeasi ceasca…dar cu cafea Mehmet Efendi. Si imaginea spune multe!

Pentru a face haz de necaz, cand am vazut si gustat cafeaua, i-am spus Leilei ca a plecat Mehmet Efendi cu caimac cu tot! Acum, uitandu-ma la vechea poza, vad ca a luat cu el si bomboana de ciocolata. Gata cu tradarea, inapoi la Mehmet Efendi!