Tăcerea are o putere

Este unul dintre cei mai apreciați actori din Turcia. Faima sa, datorată talentului său, a depășit de mult granițele țării. În ultimii ani, a fost în centrul atenției nu doar pentru cariera sa de actor, ci și pentru cărțile pe care le-a scris. Acum a publicat noua sa carte, „İsimsiz”, care cuprinde 22 de povestiri. Ne întâlnim cu Engin Akyürek; vorbim despre viața lui, cariera de actor, activitatea de scriitor, dragoste și lumea lui: „Cred că am intrat într-o perioadă în care acționez, am energia necesară pentru a pune în practică ceea ce spun, povestesc mai mult și creez. Mă simt bine.”

Au trecut patru ani de la ultimul nostru interviu. Discuțiile cu el mă entuziasmează de fiecare dată. Deși numele său este foarte mare, are o atitudine lipsită de ego, fără exagerări. Este o persoană cu care poți purta conversații profunde. Zâmbetul său te face să te simți bine, iar el împrăștie energie pozitivă în jur. Începem discuția cu Engin Akyürek…

◊ În prezentarea noii tale cărți, „Fără nume”, se scrie: „Este povestea celor care își caută un loc într-o viață care nu le aparține, a numelor uitate și a mărturisirilor nerostite”. Ce vrei să spui prin aceste povești?

E greu să răspund. Poate că aceste povești sunt și mărturisirile mele personale, perspectiva mea asupra vieții, lucrurile care mă preocupă puțin. Desigur, nu sunt reale, sunt povești pe care le-am imaginat, poate chiar pe care le-am simțit emoțional. Încerc să spun puțin prin aceste povești lucrurile pe care aș vrea să le spun cu voce tare în viața reală. Aceste povești au fost scrise pe parcursul a trei ani. În acea perioadă, m-au preocupat puțin aceste lucruri, s-au întâmplat puțin în viața mea.

◊ Ai mărturisiri nespuse în viață?

Poate că eu le exprim prin scris. Uneori, ceva ce aș vrea să spun se strecoară în poveste. Poate că fac această mărturisire puțin prin scris, prin povestire. Când citiți aceste povești, puteți obține ceva concret? Nu știu. Dar, ca sentiment, puteți vedea cum privesc viața, umanitatea.

◊ Una dintre frazele din carte este următoarea: „Fiecare om poartă o poveste, unele dintre ele nu au nume.” Ei bine, ce s-ar întâmpla dacă povestea ta ar avea un nume?

Dacă ar trebui să mă descriu într-un singur cuvânt, aș spune „tăcere”. Cred că îmi place tăcerea și metafora ei.

◊ Adică?

Tăcerea este un cuvânt puternic. Poate că nu reușești să stai într-un loc foarte tăcut, ba chiar te poate deranja. Tăcerea are o putere, eu cred asta.

◊ În povestirile din carte apar deseori animale și natura. Ai folosit și o fotografie cu o pisică pe copertă. Ce legătură ai cu ele?

În ultima vreme mă preocupă puțin aceste lucruri. Nu doar pisica și câinele; omul, natura, copacul… Trăim în orașe mari. Dar cât de multă legătură avem cu natura? Cât de mult putem proteja natura, ce fel de relație avem cu animalele? Am considerat că pisica rezumă corect, metaforic, identitatea cărții. Cred că pisica este un animal foarte special. Observ asta și la propria mea pisică.

◊ Ce observi?

Dacă reușești să stabilești o relație adevărată cu ele, atunci e pisică 24 de ore din 24. Nu renunță niciodată să fie pisică. La fel și câinele. De fapt, ele ne transmit ceva prin simpla lor prezență. Noi, de exemplu, putem fi cu adevărat noi înșine 24 de ore din 24? Putem rămâne noi înșine? Ea nu renunță niciodată să fie pisică, să fie ea însăși.

◊ Ceea ce scrii are un gust de scenariu. Vrei să produci filme sau seriale din acestea?

Am realizat un serial intitulat „Kaçış” pe baza unei povești pe care am scris-o. Vreau să fac asta și în viitor; de fapt, când scriu, gândesc și vizual. Câteva dintre ele ar putea fi chiar scurtmetraje.

◊ Stilul narativ din carte este minunat. Cum de vorbești turca atât de bine? Citești mult?

Mulțumesc. Nu știu dacă citesc mult, dar da, îmi place să citesc. Mai ales dimineața, când mă trezesc, în loc să mă uit imediat la telefon, îmi rezerv o oră sau două pentru mine.

◊ În general, oamenii citesc înainte de culcare, tu ești o persoană matinală?

Nu am citit niciodată în pat, nu-mi place senzația aceea. Mi se pare o lipsă de respect să citești în pat. Citesc și scenariile cu seriozitate. De exemplu, când urmează să citesc un autor foarte bun, dacă am ceva urât pe mine, mă schimb și îmi pun o cămașă sau un tricou mai frumos. De asemenea, îmi face bine să citesc la lumină. Nici să scriu în întuneric nu-mi place. E mai depresiv. Când am citit dimineața ce am scris seara, nu mi-a plăcut prea mult. Mi s-a părut prea personal. Dar eu nu sunt un om de litere, să nu fac acum declarații bombastice. Niciodată nu mă definesc ca scriitor. De fapt, îmi rezerv un astfel de timp pentru mine, în ritmul meu.

◊ Ce scriitori îți plac?

Paul Auster. Desigur, Yaşar Kemal este un scriitor pe care îl apreciez foarte mult. Îl apreciez foarte mult pe Ahmet Hamdi Tanpınar. Îmi plac romanele și povestirile lui Barış Bıçakçı. Am absolvit facultatea de istorie, așa că citesc și cărți de istorie. Încerc să urmăresc cărțile nou apărute din domeniile mele de interes.

„Actoria m-a adus într-un loc mai uman, m-a ajutat să înțeleg o mulțime de emoții”

◊ Ce înseamnă actoria pentru tine în acest moment?

În primul rând, este profesia mea. Atâta timp cât sunt sănătos, este o profesie pe care o voi practica până la sfârșitul vieții. La un moment dat, actoria ajunge în centrul vieții tale și multe lucruri din viață încep să se modeleze în funcție de asta. La urma urmei, indiferent ce se întâmplă, oamenii te recunosc pe stradă ca actor. Bine, dacă nu aș fi fost actor, aș fi fost tot așa, dar actoria m-a adus într-un loc mai uman, m-a făcut o persoană mai empatică. M-a ajutat să devin o persoană mai intelectuală, să înțeleg o mulțime de emoții. Adică, dincolo de aspectele vizibile ale profesiei, mi-a adus multe și ca om. M-a modelat, m-a ajutat să mă cunosc mai devreme. În acest sens, datorez foarte mult profesiei, am o datorie de loialitate față de ea și îmi iau profesia în serios, prețuind-o.

◊ Există numeroase seriale care au devenit cult. Serialele pe care le-ați realizat la începutul anilor 2000 sunt încă foarte urmărite atât de publicul turc, cât și în străinătate. Care crezi că au fost secretele lor?

Spuneam poveștile adevărate, aceste povești erau foarte captivante și exprimau frumos sentimentele. Televiziunea este, într-o oarecare măsură, o chestiune de emoție. Aceste producții nu au fost realizate cu gândul de a fi vizionate în străinătate. S-au dezvoltat în mod natural. Au părut și spectatorilor ceva diferit. În plus, Turcia este o țară foarte specială, în care fiecare loc este o poveste. Personajele sunt foarte interesante. Aici există emoții. Ei bine, există o istorie și, în acest sens, are succes și în străinătate. Putem descrie emoția povestită de o altă țară într-un mod cu totul diferit. Când povestești asta într-un limbaj universal, aceste producții sunt urmărite și în străinătate.

◊ Dar secretul stătea în poveste…

Da, povestea. Trebuie să ne întoarcem la arta povestirii. Pentru că acolo nu exista nicio formulă, totul era pur instinctiv. Se foloseau și elementele specifice stilului narativ al Yeşilçam. Încă mai avem povești foarte frumoase; trebuie să găsim modalitatea de a le spune în cel mai bun și mai autentic mod.

◊ Ai interpretat multe personaje diferite. Dacă ai intra într-o cameră și le-ai găsi pe toate acolo, pe care l-ai îmbrățișa primul?

Întrebare dificilă. Pentru că eu cred că acele personaje, dacă nu au murit la finalul poveștii, trăiesc în continuare. De exemplu, îmi imaginez că „Sancar Efe” se plimbă prin Bodrum, iar „Mustafa Bulut” prin Mardin. „Kerim” este fericit cu „Fatmagül” sau nu? Nu știu. Poate s-au despărțit, nu putem ști. Dar îmi imaginez atelierul de fierărie. Cred că m-aș îmbrățișa cu personajul Kerim. Sentimentul de vinovăție, conștiința și dragostea lui de-a lungul întregii povești mă impresionează foarte mult…

◊ Când ai început să scrii și să te dedici scrisului?

În clasa a V-a am fost într-o excursie școlară. Profesorul ne-a cerut să scriem despre lucrurile pe care le-am văzut în excursie. M-am dus acasă și am scris o relatare a excursiei, adăugând puțină ficțiune la ceea ce văzusem acolo. Când am citit-o în clasă, colegii au râs, dar mie mi-a plăcut. Acela a fost momentul în care m-am simțit bine în legătură cu scrisul; momentul în care mi-am spus: „O, asta mi-a plăcut”.

◊ Observi foarte mult atât pentru personajele cărora le dai viață, cât și pentru poveștile tale. Și sentimentele sunt mereu în prim-plan. Ca persoană atât de concentrată pe emoții, crezi că oamenii și-au pierdut emoțiile în zilele noastre?

Au dispărut puțin sentimentele intermediare.

◊ Cum adică?

Totul a devenit foarte alb-negru. Deși între alb și negru există foarte multe nuanțe. Cred că le-am pierdut. Unele lucruri au devenit monotone. Ori urâm, ori iubim foarte mult, deși între ele există și alte sentimente frumoase.

◊ Cum am ajuns aici?

Viața, totul se mișcă foarte repede. Social media, viața modernă, faptul că oamenii sunt obligați să pară mereu mai buni…

◊ În cărțile tale vorbești și despre relații. Crezi că ce s-a schimbat în relațiile de astăzi?

S-au schimbat foarte multe lucruri. Cât de frumos era efortul depus pentru a cunoaște pe cineva. Cred că asta s-a pierdut. Când vezi 250 de fotografii ale unei persoane, ai impresia că o cunoști, dar de fapt nu o cunoști. Pe vremuri, ca să ajungi la cineva, te duceai la locul unde mergea acea persoană, treceai pe strada aceea. Exista un efort, acum nu mai există. Nu este vorba doar de relațiile dintre bărbați și femei; a afectat și prietenii, și relațiile de rudenie. Nu trebuie să asociem totul cu rețelele sociale, dar, fără să ne dăm seama, obiceiurile noastre s-au schimbat.

„Important este următorul lucru: când te uiți în oglindă, ești mulțumit de tine?”

◊ Ai fost mereu chipeș?

Eu cred că nu, și nici acum nu știu dacă sunt chipeș. Frumusețea este ceva relativ. Nu m-am uitat niciodată în oglindă spunându-mi „Sunt chipeș”. Oare există cineva care să spună asta cu adevărat? Nu știu.

◊ Dacă aș fi în locul tău, aș putea spune…

Nu, cred că nu ai spune asta. Ai spune că ești bine. Te simți bine din punct de vedere energetic. De exemplu, am jucat într-un film intitulat „O mică chestiune de septembrie”. Acolo, personajul era codificat ca fiind urât. Aș fi putut folosi machiaj plastic sau aș fi putut deforma și mai mult personajul pe care l-am interpretat. Cei din jurul meu mi-au spus: „Nu ești urât, de ce joci un astfel de personaj?”. M-am gândit așa: acest om, când se uită în oglindă, nu se iubește pe sine. Poți fi cel mai frumos sau cea mai frumoasă persoană din lume, dar te uiți în oglindă și s-ar putea să nu te iubești. Este vorba, într-o oarecare măsură, despre a te iubi pe tine însuți. Frumusețea este, după părerea mea, un adjectiv, ceva spus de altcineva. Ceea ce contează este: când te uiți în oglindă, ești mulțumit de tine?

◊ Te iubești pe tine însuți?

Mă iubesc. Uneori mă supăr pe mine însumi, dar mă iubesc cam 300 de zile din 365.

◊ De ce te superi?

Uneori mă cert cu mine însumi, întrebându-mă „de ce am făcut asta așa”. Și din punct de vedere profesional, există o latură a mea care se ceartă cu mine în acest sens. Când lucrez, mă supăr foarte tare pe mine însumi; pot spune „ar fi putut fi mai bine”, „de ce n-am făcut asta așa” și alte lucruri de genul ăsta.

„Cu toții trebuie să ne educăm ego-ul într-un fel sau altul”

◊ În ce etapă a vieții te afli acum?

Dacă m-ai fi întrebat acum cinci ani, aș fi spus că era o perioadă în care mai mult observam, priveam, urmăream. Acum cred că am trecut într-o etapă în care acționez, am energia necesară pentru a pune în practică ceea ce spun, îmi povestesc mai mult poveștile și creez. Sunt bine.

◊ Ai făcut vreo descoperire interioară despre tine?

S-a întâmplat ceva de genul ăsta: în perioada pandemiei, îmi treceau prin cap gânduri de genul „Nu putem merge să bem o cafea, nu putem ieși pe stradă. Nu putem face nici măcar cel mai simplu lucru. Probabil că, odată ce pandemia se va termina, vom deveni mai umili, cu sentimentul «Uite, nu am murit, sunt în viață, trăiesc», și ne vom lăsa ego-urile deoparte”.

◊ Și ce s-a întâmplat?

S-a întâmplat exact invers. În perioada următoare, cred că sentimentul nostru de empatie a scăzut puțin, simt că ne-am îndreptat mai mult spre noi înșine.

◊ Cum te înțelegi cu ego-ul tău?

Toți avem un ego, dar trebuie să-l educăm într-un fel. Dacă îl lăsăm să ne controleze, nu vom mai putea ieși din impas.

„Să fie cineva în inima mea, dar acum, nu-i așa?”

◊ De ani de zile ai interpretat pe ecran bărbați îndrăgostiți. Ai scris povești care vorbesc despre iubire. Ai o definiție a iubirii?

Se schimbă, dar pentru perioada asta să spun așa: poți simți că ești îndrăgostit de cineva din punct de vedere fiziologic. Este ceva ce simte inima ta, sentimentele tale. Dar cred că ceea ce va face acest sentiment real este faptul că poți fi tu însuți lângă acea persoană… Atunci înseamnă că ești îndrăgostit de ea.

◊ Ai pe cineva în inimă?

Nu… Dar ar trebui să fie, nu-i așa? Cred că ar trebui să fie.

◊ Ar putea fi, dar nu e o problemă dacă nu e…

Observ puțin asta: sunt copilul unor părinți care se iubesc. Am crescut într-o familie bună, plină de iubire. Desigur, toți avem nevoie să iubim, să fim iubiți, să fim acceptați. Dar când nu ai nevoie atât de mult de un astfel de sentiment, lucrurile capătă o notă romantică. Întâlnirile, coincidențele, descoperirea mereu a cuiva, de fapt cauți ceva ca o scenă de film și asta ți se pare plăcut.

◊ Cum te face cineva să te îndrăgostești? Dar nu spune doar „sufletul”, și aspectul fizic contează…

Aspectul fizic contează, desigur. Ar fi nerealist să neg. Dar pot spune așa: trebuie să aibă o poveste.

◊ De ce este atât de importantă povestea?

Pentru că, dacă are o poveste, înseamnă că are propria lume, propriul trecut, propriile lupte și ceva de povestit. Trebuie să aibă propriile alegeri. Trebuie să fie oarecum împăcată cu sine. Mi-e greu să dialoghez cu o persoană care se luptă mereu cu ea însăși și nu este împăcată cu sine.

◊ Ai și alte proiecte în afară de carte?

Da, în această vară vom filma al doilea sezon al serialului „Enfes Bir Akşam”. Am interpretat un personaj diferit. A avut succes, îl vom filma cu o echipă foarte frumoasă.

◊ Cum îți petreci o zi în care nu ai nimic de făcut? Mergi la sală sau faci cumpărături?

Nu-mi place să fac cumpărături. Cel mai obositor lucru pentru mine este să merg într-un magazin și să cumpăr ceva. De aceea, îmi iau diferite nuanțe ale lucrurilor care îmi plac și închei subiectul. Rutina mea zilnică se schimbă puțin. Găsesc multe lucruri cu care să mă distrez. Când mă trezesc, ascult o muzică ușoară și citesc ceva acasă vreo două ore. Dacă am energie, merg la sală; dacă nu, beau o cafea și mănânc ceva cu prietenii în Kalamış, strada Bağdat. Sau merg la părinții mei. Citesc scenarii, scriu povestiri.

View this post on Instagram