Kıvanç Tatlıtuğ este, după patru ani, coperta revistei L’Officiel.

L’Officiel scrie că actorul este autentic de la prima strângere de mână. Așa cum este. Fără efort, fără rol. Kıvanç Tatlıtuğ este un om care își poate crea propria planetă oriunde ar merge.

I-au fost oaspeți într-o lume pe care a construit-o, într-o pădure, înconjurată de verdeață, departe de zgomotul, murdăria și griul orașului. Și-a transformat grădina într-o fermă, bucătăria lui aproape că este bucătăria de restaurant a unui chef.

Echipa de filmare a fost formată din 40 de persoane, inclusiv fotografi de la Milano.

Acest număr al revistei a fost dedicat apei.

Despre relația sa cu apa, actorul a spus:

„În fiecare secundă, chiar și acum, în timpul interviului, involuntar, îmi vin în minte lucruri pe care aș putea să le fac mâine. Pot fi lucruri speciale, dar și lucruri în legătură cu câinii mei, cu profesia mea. Toate se pot întrepătrunde. Nu pot sta fără să gândesc. Când sunt în apă, mai ales când fac scufundări, acea liniște totală este de nedescris. Auzi până și zgomotul peștilor care își smulg hrana din corali… Devii atât de integrat încât uiți totul. Momentul în care mă scufund este momentul în care uit totul. Lumea se oprește. Vreau să îngheț totul în acele minute.”

„Pe Başak am învățat să o iubesc zilnic cu totul altfel. Pentru că nu a fost de ajuns să o iubesc foarte mult. A iubi un om începe atunci când depui efort pentru fericirea lui. Nu mai sunt flămând abia atunci când văd fericirea din ochii ei. Asta este cam așa: cel mai important este să sprijini ceea ce face, alegerile ei. Altfel, toată lumea se însoară. Te însori… Ideea este să poți continua.„

Reclame

Reclame
Reclame