Actorul Murat Yıldırım a luat atitudine față de comportamentul unor fani. Acesta le-a răspuns prin intermediul social media.

„Unor fani…

Știți și voi că în mod normal nu urmăresc prea mult social media, dar vă scriu pentru că s-au atins dimensiuni care au devenit deranjante și pentru mine. Celor care, sub numele de Rambel, aduc insulte nenumărate soției mele și mie îmi trimit mesaje imperative! Femeia pe care o insultați a pierdut cinci sarcini, iar, la una dintre ele, când căutam un nume pentru rolul principal feminin, a recomandat-o pe Esra și a spus că chimia noastră va fi compatibilă, iar eu am transmis postului TV și producătorilor și am văzut că soția mea a avut dreptate. Acesta este un serial și vom continua cu cea mai profesională atitudine. Am scris aceste lucruri gândind că poate veți găsi ceva educativ. Nimic nu este cum pare de afară. Această situație nu-mi face plăcere și nici Esra-ei care v-a atenționat la un moment dat. Sper să se înceteze. Sănătate.„

Reclame
Reclame
Reclame