ACTORI TURCI

Nu trebuie să amestecăm merele cu perele


Kerem Bürsin‘ a dezmințit știrea conform căreia ar avea o relație de dragoste cu Hande Erçel, partenera sa de serial, iar relația acesteia, de aproape trei ani, cu cântărețul Murat Dalkılıç s-ar fi încheiat din pricina sărutului pasional dintr-o scenă din serial.

„Este aberant. Aș greși și dacă aș vorbi desprea așa ceva. Este foarte greșit să se gândească faptul că motivul ar fi sărutul meu cu Hande din serial. Astfel de scene reprezintă parte a jobului nostru. Pentru că e scris în scenariu, trebuie să dăm viață și să facem ce ne cere regizorul. Nu trebuie să amestecăm merele cu perele. Și apoi, Murat este un artist profesionist.„

Kerem Bürsin a spus că e singur.

„Inima mea este deschisă doar pentru familie și muncă.” a spus îndrăgitul actor.

https://www.instagram.com/p/CDmLJl3A47D/

PS. Da, știu, a zis că nu trebuie să amestecăm fructele cu legumele, dar conotația estea cea de la noi cu „nu amestecăm merele cu perele„.

Categorii:ACTORI TURCI

Etichetat ca:,

2 răspunsuri »

  1. Ce cuplu frumos făcea cu Serenay. Dar nu ii sta rau nici cu Hande. Relația cu Murat cred ca a avut probleme pentru ca ei s au împăcat iar cand a murit mama ei, cand el i a fost alături. Dar…geloziile astea…nu se știe.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.