Dincolo de cuvinte

Iubirea ta a venit
și-a făcut
precum păsările
cuib în inima mea.
Viața mea era aidoma iernilor
și s-a tranformat
într-o primăvară fără sfârșit.
Într-o seară
am renăscut cu tine.
Am regăsit ce mi-au furat,
ce mi-au zis să uit,
destinul pierdut.
Chiar de-ar fi să-mi dea povara întregii lumi,
chiar de-ar fi să-mi iasă în cale
uniți, prietenii și dușmanii,
tot nu voi renunța la tine.
Merg cu dragostea și prin foc.
E de ajuns ca tu să mă ții de mână.
Toată lumea e cufundată în păcat,
dar dacă întrebi, ei spun că se numește viață.
Doar ochii tăi nu mint, inocența a rămas în ei…
(Eylem Aktaş – Yüreğimdem Tut/ Ține-mă de inimă (İstanbullu Gelin))

 

 

2 răspunsuri

  1. Nu am crezut vreodata ca un serial turcesc poate avea asemenea impact asupra mea ca fiinta!Am avut atat de multe de invatat de la fiecare personaj,din fiecare episod!O capodopera pe care cine o intelege poate numai invata din ea!

    Apreciază

  2. Fabuloasă interpretare – Asli Enver – Ipek Bilgin, poate fi o referință pentru mulți învățăcei. De excepție serialul și episodul, emoționant până la lacrimi. Se pare că povestea spusă de Yaz, era de fapt unul din coșmarurile pe care le trăiește Sureyya, trăirile și suferința prin care trece când vede degradarea Esmei sultan. Mulțumim pentru traducere, melodia și versurile completează din nou acțiunea și sunt superbe.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.