ACTORI TURCI

Alo, Çağatay (YAMAN) este aici!


 

bandicam 2016-10-23 19-05-09-020.jpg

 

Dacă au scris atâtea ziare și au dezbătut atâtea emisiuni mondene, de ce n-aș scrie și eu? (cu riscul de a-i supăra fanele!)

 

Çağatay Ulusoy este pe mare val cu noul serial! Chipeșul actor a fost remarcat și de doamnele cu buzunarele doldora de banii taților sau soților lor.

Acestea știu ce bar frecventează actorul și vor să-i roiască în jur, așa că apelează la ajutorul ospătarilor care le dau de veste când își face apariția.

Doamnele le cer discreție și le oferă sume importante de bani. Una dintre ele ar fi dat chiar 5000 de TL (aproximativ 1500 Euro) pentru a fi (întâmplător, desigur!„ lângă masa lui Ulusoy. Și s-ar fi nimerit lângă el, dar nu ar fi fost băgată în seamă.

Și ar mai fi cele care nu îndrăznesc să ceară ajutorul ospătarilor și încearcă alte căi. Astfel că, ori de câte ori vine de la distracție, actorul ar găsi în buzunarele sale bilețele cu numere de telefon ale admiratoarelor. (Sursa: TAKVIM)

 

Actorul a fost ieri zărit la aeroportul din Istanbul și urma să-și ia zborul la Paris. Alături de el era o doamnă, dar nu dintre acelea (!), deoarece el a ținut să le spună reporterilor: „Este soția impresarului meu. Să nu scrieți ceva eronat.„ (Sursa: Milliyet)

ulusoy

FOTOGRAFII: INSTAGRAM

Categorii:ACTORI TURCI, Cagatay Ulusoy

Etichetat ca:

2 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.