Eu și el avem o poveste


S-ar putea spune că avem ceva în comun. Totul a pornit de la poza mea de profil Facebook 🙂 unde exista un comentariu amuzant (în sensul că aș fi craciuniță și moșul m-ar fi uitat sub brad). Așa că, fără a sta prea mult pe gânduri, am pornit în căutarea LUI. În general, întreaga zi, fusesem tot într-o grabă. Iar seara m-a prins tot grăbită! În fața Plaza România, m-a surprins, în mod plăcut, o sanie trasă de reni. Am continuat povestea începută cu acel comentariu de la poza de profil și am încercat un selfie, dar am constatat că nu cuprindea întregul decor. Expresivă de fel (!), atrag atenția unui tânăr care s-a oferit să facă fotografia. Nu contează că a ieșit un pic în ceață (dar poate chiar era ceață! 🙂 ), importantă a fost dorința lui de a contribui la povestea mea și a Moșului. După ce am postat fotografia (cu comentariul că Moșul mi-a trimis sania, dar nu știu dacă să urc sau nu), am primit repede sfaturile de rigoare: să nu-l ratez pentru că vine o dată pe an, să mă mulțumesc cu o sanie, dar că mai potrivit ar fi un 4 x 4. În fine, mi s-a urat călătorie plăcută. 🙂 Dar, ca orice om, am lăsat sania și am sperat că voi găsi ceva mai bun. Probabil că Moșului nu i-a convenit și s-a gândit să mă pedepsească. 🙂 Nu credeam că se va întâmpla atât de curând! Altfel cum să-ți poți explica o căzătură pe trecerea de pietoni? Și ce căzătură! Mi s-a părut că am căzut și m-am ridicat în același timp. Întocmai unei jucării de tipul Hopa Mitică! 🙂 Dar m-am uitat stânga- dreapta. Nu știam ce e mai mare… jena că am căzut în mijlocul străzii sau durerea de la genunchi, coate, umeri. Mi-am spus că e cazul să-mi revin. În scurt timp de la incident, am ajuns în locul în care mă grăbeam să ajung și anume la cumpărături. 🙂 Pe un raft, între atâtea și atâtea produse, îl văd pe Moș. Nu un Moș oarecare, ci unul care pare că abia căzuse. Eu și el, mi-am spus! Normal că am râs! De ce m-am apucat să scriu toate acestea? Pe cine interesează căzătura mea? Pe nimeni, desigur! Ideea ar fi că nu trebuie să ne grăbim și, în niciun caz, nu trebuie să alergăm pe trecerea de pietoni (chiar dacă pe verde!). Suntem într-un „du-te – vino!„, timpul costă, dar graba s-ar putea să ne coste mai mult. S-a întâmplat alaltăieri,  nu mă mai dor genunchii și coatele. Tot ceea ce mi-a rămas, din acea poveste, sunt niște julituri (ca-n copilărie!) la genunchi. Povestea s-ar putea termina frumos dacă Moșul real va fi darnic și, în orice caz, mi-ar trimite nu o sanie, nu un 4×4, ci altceva, să mă teleportez unde doresc. După cum vedeți, nu mă împac cu trecerile de pietoni! 🙂 Glumesc, Moșule! elsieumoshu2moshu1moshu3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.