E ca si cand te-ai privi intr-o oglinda mai larga si te-ai redescoperi in profunzime. Uneori se intampla sa te surprinda modul in care te redescoperi. Acum gasesc o fotografie in fata careia ma intreb cum ar fi fost viata mea profesionala daca ar fi avut un alt curs… A existat o vreme cand imi doream sa lucrez in radio. Aveam si modele: Doina Caramzulescu (Radio Vacanta) si Viorel Popescu (Radio Romania). Ma atragea mirajul microfonului care ducea vocea in eter. Eram timida si aveam impresia ca ma pot exprima mai bine stiind ca nu ma vede nimeni. Imi placea ideea de a transmite doar prin voce. Am si ajuns in cateva studiouri de radio. Primul, pare ciudat (!), era un studio din care se difuza o emisiune militara. Era un amalgam de militarie si cultura iar eu citeam creatie proprie. Versuri. Ajunsesem acolo la recomandarea cuiva din cenaclul literar. Vocea mea i s-a parut cuiva radiofonica, asa ca mi-au facut botezul de crainic. Insa tineretea frageda este nerabdatoare, dinamica, o permanenta cautare. Veneam special din Constanta pentru radio. Veneam special sa vad Hamlet la Bulandra. Ce vremuri! Odata ce am ales sa locuiesc in Bucuresti, acesta m-a invatat pragmatismul. Insa, asa cum spunea Oscar Wilde, „Amintirea e creatie continua„. (In poza de alaturi: interviu cu ministrul comertului si turismului Constantin Fota pentru o agentie de presa din Turcia).